Victor Piturca acuza ca este tinut "ostatic" in Arabia Saudita

Victor Piturca acuza ca este tinut "ostatic" in Arabia Saudita

Victor Piturca acuza ca este tinut "ostatic" in Arabia Saudita

Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Victor Piţurcă a decis să-şi rezilieze contractul cu Al-Ittihad, însă conducătorii nu au fost de acord, astfel că nu l-au lăsat să părăsească regatul saudit, conform news.ro.

Piţurcă s-a adresat Ambasadei României, iar în cele din urmă Ministerul Saudit al Sportului a decis să-i elibereze viza.

"Încă de la data contactării Ambasadei României la Riad de către cetăţeanul român, la 14 iulie 2016, misiunea diplomatică a menţinut permanent legătura cu acesta şi cu reprezentanţii clubului cu care colabora. Ambasada României la Riad a pus la dispoziţia cetăţeanului român un avocat şi un translator, însă acesta a declinat oferta, motivând că beneficiază deja de aceste servicii", a precizat MAE.

Conform sursei citate, marţi, Piţurcă a fost contactat de către reprezentanţii Ministerului saudit al Sportului, care i-au confirmat faptul că va beneficia de viză de ieşire din Regatul Arabiei Saudite. În prezent se aşteaptă finalizarea procedurii de eliberare a vizei.

"Misiunea diplomatică română menţine cazul în atenţie, fiind pregătită să acorde în continuare asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale", se mai arată în comunicatul MAE.

Piţurcă a antrenat Al Ittihad din octombrie 2014 până în vara anului 2015, iar din decembrie 2015 a preluat din nou echipa.

Articole recomandate

Comments