VIDEO Patru romani au fost arestati pentru fraude bancare in Statele Unite. Cum furau datele de pe c...

Potrivit sacramento bee, cercetările în caz au pornit pe 15 februarie, când salariaţii unei unităţi bancare au descoperit un dispozitiv de scanare instalat pe un bancomat, în urma investigaţiilor, dispozitive similare fiind găsite în bancomate din Folsom şi în zona Reno.

„Este o cameră mică, foarte greu de detectat. După ce au pus camera, au revenit ca să adauge dispozitivul de skimming”, a declarat ziarului purtătorul de cuvânt al Departamentului Şerifului din Sacramento, Shaun Hampton.

În prima fază, spune sursa citată, poliţiştii au avut un singur suspect, însă în urma percheziţiilor desfăşurate la locuinţa acestuia, s-au găsit dovezi împotriva a încă trei persoane.

„Până în prezent au fost identificate cel puţin 40 de victime din zona Sacramento. Dar ştim că au călătorit în mai multe state de pe Coasta de vest, deci s-au putea să fie mai mulţi păgubiţi dar şi alte dispozitive de skimming nedescoperite încă”, a mai spus Hampton.

Cei patru sunt Vlad Chiţaş, 29 ani, Sandor Csaba 38 ani, Laurenţiu Andreica, 31 ani şi Lucian Lazăr, 33 ani, toţi sătmăreni. Aceştia locuiau împreună într-un apartament din Sacramento. Din apartamentul lor, poliţiştii au ridicat 20 de dispozitive de tip skimming, carduri neinscripţionate, dar şi echipamente pentru realizarea altor dispozitive de skimming şi pentru inscripţionarea cardurilor, respectiv calculatoare.

Chiţaş, Andreica, Csaba şi Lazăr au fost introduşi vinerea trecută în Arestul Poliţiei din Sacramento  şi sunt cercetaţi pentru constituire de grup criminal organizat, furt de identitate şi folosirea ilegală a unor informaţii personale de identificare.

Potrivit lui Hampton, cei patru au acţionat pe Coasta de Vest din decembrie 2018.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments