VIDEO The Guardian, despre romancele victime ale traficului de persoane si industria sexului din Eur...

“E greu să fii fată, zic eu, pentru că toţi pun ochii pe tine. Băieţii, mai ales de la noi din oraş, se uită la noi şi ne văd de parcă am fi o bancă cu bani”, spune Maia în acest videoreportaj de peste nouă minute, postat vineri pe site-ul cotidianului britanic sub titlul "Generaţii de fete românce traficate în industria sexului din Europa".

România se află printre primele cinci ţări de origine ale traficului de persoane în Uniunea Europană, precizează Thomson Reuters Foundation şi theguardian.com. De asemenea, o treime dintre victimele traficului de persoane din România sunt minore.

Maia este una dintre numeroasele românce ademenite să lucreze în bordeluri şi saloane de masaj din Europa, în speranţa că vor scăpa de sărăcia de acasă.

Adesea înşelate de "prieteni" care sunt de fapr "peşti", aceste adolescente caută de fapt cu disperare o viaţă mai bună.

Maia se află în prezent într-un bordel din Elveţia, însă sora ei mai mică, Geida, speră să aibă alt viitor, precizează Thomson Reuters Foundation şi theguardian.com.

Ea îşi spune în faţa camerei povestea, de când l-a cunoscut pe aşa-zisul prieten, cu care a făcut un copil, o fată, Ana-Maria, după care s-a mutat la mama acestuia, unde a fost atrasă de alte fete, la un aşa-zis salon de masaj, la Constanţa, un paravan al unui bordel.

La câteva luni după ce a fost de acord să fie filmată, ea a devebit majoră şi s-a împăcat cu tatăl copilului şi a ajuns într-un bordel din Elveţia.

O reprezentantă a organizaţiei Nightingales Children Project, care lucrează cu fete care riscă să fie traficate, a declarat pentru Thomson Reuters Foundation şi theguardian.com că "75% din fete ajung să facă lucru ăsta" la Cernavodă, unde apreciază că prostituţia este "o problemă foarte mare".

Comments