Viitorul UE post-Brexit, dezbatut la Bratislava, intr-o reuniune fara Marea Britanie. Prioritatile l...

Conducatorii tarilor membre ale UE se reunesc vineri, fara Regatul Unit, la Bratislava pentru a trasa contururile unei Europe post-Brexit in cadrul unui summit in care securitatea si relansarea apararii europene urmeaza a fi subiectele principale ale dezbaterilor, informeaza AFP, preluata de Agerpres.

Reuniti intr-un castel situat pe o colina in apropierea Dunarii, “Cei 27” vor schita o "foaie de parcurs" pentru a relansa o Europa slabita, dar apelurile repetate de a-si strange randurile se ciocnesc de divergente in continuare profunde.

Romania va fi reprezentata la summit de presedintele Klaus Iohannis.

Existenta UE "nu este amenintata" de Brexit, a estimat miercuri presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, inainte de a lansa o serie de proiecte "concrete" in diverse domenii (securitate, aparare, investitii, informatica).

Dar "ar fi o eroare fatala sa consideram ca rezultatul negativ al referendumului din Regatul Unit reprezinta o problema specific britanica", a avertizat la randul sau presedintele Consiliului European, Donald Tusk, in invitatia adresata “Celor 27” pentru summitul de la Bratislava.

Cetatenii europeni "vor sa stie daca elitele politice sunt capabile sa restaureze controlul asupra evenimentelor si proceselor care ii depasesc, ii dezorienteaza si uneori ii sperie", a estimat el, citand migratiile, terorismul, dar si mondializarea.

Marile decizii vor fi adoptate intr-un alt summit, prevazut sa aiba loc la Roma in martie 2017, cu ocazia implinirii a 60 de ani de la Tratatul fondator al constructiei europene. Pana atunci, “Cei 27” vor incepe deja sa estimeze cum ar fi posibila o relansare a apararii europene, cu care majoritatea tarilor par sa fie de acord.

Accent pe resursele militare si pe o armata comuna

Comisia propune in special "resurse militare comune", "un cartier general unic" si crearea unui fond european "inainte de sfarsitul anului" pentru stimularea cercetarii si a inovarii in industria apararii.

"Pentru moment, nu exista un stat major operational, ci doar un comitet militar al Celor 28", a indicat o sursa diplomatica franceza.

Parisul si Berlinul, principalele sustinatoare ale acestui subiect, au intentia sa supuna atentiei la Bratislava o initiativa comuna pentru a declansa operatiunile UE mai rapid si a obtine mai multe finantari europene.

Plecarea Regatului Unit, care a favorizat intotdeauna cadrul NATO, ofera o sansa de avansare acestui dosar in contextul in care Europa se confrunta cu crize, razboaie si terorism.

In domeniul securitatii, intarirea protectiei frontierelor externe ale UE constituie de acum incolo obiectul unui consens. Bratislava ar urma sa marcheze "o cotitura decisiva" in aceasta privinta, estimeaza Tusk.

Niciodata Uniunea nu a fost mai fragmentata

Ar putea fi dificil, insa, ca liderii europeni sa faca la Bratislava o demonstratie a unitatii. "Niciodata inca eu nu am vazut o astfel de fragmentare si atat de putina convergenta in Uniunea noastra", a admis miercuri Juncker in fata eurodeputatilor.

Subiecte precum lucratorii detasati si repartizarea refugiatilor in UE din Italia si Grecia raman extrem de conflictuale.

Tarile Grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia si Republica Ceha), aflate printre cele mai contestatare ale proiectelor europene de primire a refugiatilor, intentioneaza sa-si prezinte la Bratislava propria viziune asupra viitorului Uniunii, despre care ele estimeaza ca este prea dominata de unele tari mari.

Tari din sud, precum Grecia, Franta si Italia, reunite la Atena saptamana trecuta, prefera alte prioritati, precum impartirea poverii migratorii si relaxarea austeritatii bugetare.

Recentul apel al sefului diplomatiei luxemburgheze, Jean Asselborn, de excludere a Ungariei din UE pentru incalcarea valorilor sale fundamentale, este o alta ilustrare a fisurilor din blocul european.

"La Bratislava nu se va rezolva totul printr-o atingere de bagheta magica, dar trebuie gasita o baza care sa permita degajarea unui acord in lunile care urmeaza", a rezumat o sursa diplomatica.

Comments