Viktor Bout, traficantul de arme rus eliberat in schimbul de prizonieri cu SUA, ales consilier local...


La noua luni dupa ce a fost schimbat cu jucatoarea americana de baschet Brittney Griner, in decembrie 2022, fostul condamnat Viktor Bout, 56 de ani, supranumit ,,Negustorul mortii", isi incepe cariera politica in Rusia, scriu Le Monde si portalul FedPress.


Candidat pe listele Partidului Liberal Democrat Ultranationalist din Rusia (LDPR), Bout a castigat un mandat in adunarea legislativa a regiunii Ulianovsk, districtul Volga, vestul Rusiei.


Candidatura lui Bout fusese aprobata pe 2 iulie, dupa un vot secret la conferinta regionala de alegeri a partidului.


Bout, supranumit ,,Negustorul mortii" de catre Statele Unite, a executat 10 ani dintr-o pedeapsa de 25 de ani in inchisorile americane, pentru trafic de arme, pana la eliberarea sa in schimbul de prizonieri cu baschetbaista Brittney Griner, medaliata cu aur la Jocurile Olimpice.


El fusese arestat de agentii americani in timpul unei operatiuni in Thailanda, in 2008. Departamentul de Justitie al SUA l-a descris ca fiind ,,unul dintre cei mai prolifici traficanti de arme din lume", care a vandut arme teroristilor si ,,dusmanilor" Americii timp de zeci de ani. Bout a negat intotdeauna acuzatiile.


Bout s-a alaturat LDPR dupa intoarcerea in Rusia. LDPR are opinii de extrema dreapta, ultranationaliste, si sustine ferm invazia presedintelui Vladimir Putin in Ucraina.


Condus pana la moartea sa, in aprilie 2022, de ultranationalistul Vladimir Jirinovski, LDPR este formal un partid de opozitie, dar loial din toate punctele de vedere Kremlinului.& Are o traditie de a primi in randurile sale personaje controversate,& capabile sa capteze atentia publicului.


Luptatorul MMA si fostul cetatean american Jeff Monson, candidat din partea partidului Rusia Unita, a fost ales deputat de Baschiria.


Foto: Hepta


Comments