WhatsApp va amana cu trei luni implementarea noilor conditii de utilizare controversate - Ce schimba...

"Vom amana data la care utilizatorii vor trebui sa citeasca si sa accepte conditiile de utilizare", au anuntat vineri reprezentantii aplicatiei WhatsApp intr-un articol publicat pe blogul ei oficial. Modificarile, care ar fi trebuit sa intre in vigoare pe 8 februarie, vor deveni efective incepand din data de 15 mai.Saptamana trecuta, WhatsApp a cerut celor aproximativ 2 miliarde de utilizatori ai sai sa accepte noile conditii de utilizare, care permit aplicatiei sa partajeze datele personale ale clientilor cu compania ei mama, Facebook. In caz de refuz, utilizatorii WhatsApp erau informati ca nu vor mai putea sa isi acceseze conturile incepand din 8 februarie.Acea decizie a fost interpretata de numerosi critici drept o tentativa a aplicatiei de a partaja mai multe date personale ale utilizatorilor WhatsApp cu compania-mama, Facebook, care a cumparat WhatsApp in 2014.Vineri, WhatsApp a tinut sa ii asigure pe utilizatori ca noua actualizare "nu intareste capacitatea noastra de a partaja datele personale cu Facebook", ci are scopul de a ajuta companiile sa comunice mai bine cu clientii lor prin intermediul acestei platforme.Aplicatia doreste mai ales sa permita companiilor de publicitate sa isi vanda produsele direct pe WhatsApp, asa cum se intampla deja in India, cea mai mare piata a companiei californiene, cu 400 de milioane de utilizatori."Stim ca au existat confuzie si dezinformare in legatura cu aceasta actualizare, dar noi vrem sa ajutam pe toata lumea sa inteleaga principiile si actiunile noastre", au transmis reprezentantii WhatsApp.Conversatiile purtate pe WhatsApp vor continua sa fie protejate folosind principiul de criptare "end-to-end" si nici Facebook, nici WhatsApp nu vor avea posibilitatea de a vedea aceste mesaje private, au transmis reprezentantii aplicatiei.Anuntul de saptamana trecuta a provocat panica si un val de revolta in randul multor utilizatori, care s-au declarat alarmati din cauza renuntarii la valorile fondatoare ale WhatsApp. Aplicatia si-a construit reputatia unui serviciu de comunicare sigura, bazat pe protejarea datelor private.Platforma a incercat sa calmeze "incendiul" provocat de anuntul de saptamana trecuta prin intermediul unei serii de anunturi linistitoare si de campanii publicitare, dar serviciile concurente, precum Signal si Telegram, au profitat de acea stare de confuzie si descarcarile lor din magazinele online au cunoscut cresteri spectaculoase.Antreprenorul Elon Musk, CEO-ul companiilor Tesla si SpaceX, i-a indemnat pe admiratorii lui de pe Twitter sa foloseasca Signal, considerata una dintre cele mai securizate aplicatii de comunicare din lume.Vineri dupa-amiaza, Signal a recunoscut pe Twitter ca intampina anumite "dificultati tehnice" din cauza afluxului de utilizatori noi."Am adaugat noi servere si capacitati suplimentare de stocare, fara incetare, in fiecare zi din aceasta saptamana, dar ceea ce s-a intamplat astazi depaseste previziunile noastre cele mai optimiste", au declarat reprezentantii aplicatiei Signal, potrivit agerpres.

Comments