WIMBLEDON – Halep si Begu sunt capi de serie, alte trei romance pe tabloul principal

WIMBLEDON – Halep si Begu sunt capi de serie, alte trei romance pe tabloul principal

Două românce vor fi cap de serie în acest an la Wimbledon: Simona Halep, numărul 5, şi Irina Begu, a 25-a favorită. Alte trei jucătoare din ţara noastră, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, vor evolua pe tabloul principal. Sportivele noastre şi-au aflat azi adversarele, în urma tragerii la sorţi. Astfel, în primul tur, Simona Halep o va întâlni pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 40 WTA). Dacă va trece de sportiva de 21 de ani, Simona va evolua în turul II împotriva învingătoarei dintre Anastasija Sevastova (67 WTA, Letonia) şi Francesca Schiavone (Italia, 111 WTA).

În turul III, sportiva din Constanţa ar putea da peste Kiki Bertens. Simona Halep se află pe jumătatea inferioară a tabloului, şi o poate întâlni pe Keys în optimi, pe Kerber în sferturi și pe Muguruza în semifinale.

Irina Begu o va întâlni în primul tur la Wimbledon pe Carina Witthoeft. Dacă va învinge, sportiva noastră va evolua împotriva învingătoareo dintre Kurumi Nara și Madison Brengle. Irina Begu este în jumătatea inferioară, o poate întâlni pe Kerber în turul III. Teoretic, Simona și Irina s-ar putea întâlni în sferturi.

Patricia Ţig o va întâlni în runda inaugurală pe Sara Errani. Monica Niculescu debutează cu o jucătoare venită din calificări (sau lucky-loser). În primul tur, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Petra Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon.

Primele favorite pe iarba londoneză sunt americanca Serena Willimas şi spanioloaica Garbine Muguruza, învingătoarea de la Roland Garros.

Sferturi posibile la Wimbledon: Serena Williams – Vinci, Radwanska – Bencic, Simona Halep – Kerber, Venus – Muguruza.

Comments