Yuliya Dumanska, ambasadoarea Finalei Campionatului European de Beach Handball Intercluburi

Yuliya Dumanska, ambasadoarea Finalei Campionatului European de Beach Handball Intercluburi

Yuliya Dumanska, ambasadoarea Finalei Campionatului European de Beach Handball Intercluburi

Finala Campionatului European de Beach Handball Intercluburi 2019, sau in traducere European Beach Handball Tour Finals 2019 (ebt Finals 2019), se desfasoara anul acesta, pentru prima data in istorie, la Baia Mare.

Evenimentul ce are loc in perioada 6-9 iunie, reuneste cele mai bune 28 de echipe de club din Europa, reprezentantele celor 15 tari calificate urmand sa isi dispute titlul suprem pe plaja de la munte, in plin Centru Vechi al municipiului. Printre participante se vor numara si reprezentativele nationale masculine si feminine de beach handball ale Romaniei, beneficiare ale unor wild carduri din partea organizatorilor.

Deoarece beach handball-ul e un sport relativ tanar in Romania si organizatorii doresc sa promoveze aceasta disciplina care va deveni in curand sport olimpic, au decis sa coopteze in echipa o personalitate tanara a handbalului romanesc, un nume ce a capatat deja rezonanta, care sa reprezinte la nivel international acest eveniment sub titulatura de Ambasador ebt Finals 2019.

Alegerea a venit in mod absolut natural. Declarata cea mai buna tanara handbalista & portarita a lumii in 2018, castigatoare a Cupei EHF in acelasi an, componenta de baza a echipei nationale de handbal feminin a Romaniei si, poate in primul rand, un produs de marca al scolii de handbal conduse de sotii Marta la Baia Mare, Yuliya Dumanska e un nume ce nu mai necesita nici o prezentare pentru iubitorii de handbal.

„Sunt deosebit de mandra sa pot sa reprezint acest eveniment de nivel european in calitate de Brand Ambasador. Handbalul pe plaja devine pe zi ce trece un sport tot mai popular si in Romania si imi aduce o mare satisfactie sa contribui si eu la promovarea lui, atat intre sportivi, cat si printre iubitorii de spectacol handbalistic. Va astept pe toti la Baia Mare sa sustinem echipele romanesti si sunt sigura ca ne vom bucura impreuna de un adevarat regal handbalistic, pe nisipul din Centrul Vechi al orasului.” a declarat Yuliya Dumanska.

Tudor Marta, campion national cu Minaur Baia Mare si promotor al acestui eveniment a declarat:

„Yuliya Dumanska a acceptat cu entuziasm propunerea noastra, fapt care ne bucura si ne da increderea ca proiectul nostru din acest an va avea un succes deplin! Yuliya este o tanara cu rezultate deosebite, care are deja un cuvant important de spus in handbalul de sala. Ne va face o deosebita placere sa o avem alaturi de noi pe plaja de la munte. Ne vedem cu totii in 6-9 iunie la competitia suprema destinata cluburilor de beach handball din Europa!”

Reclame home 1
Reclame home 1

Comments