Zeci de persoane, ridicate de politia care a intrat in Universitatea Columbia, unde protestatarii pr...


Politistii au intrat marti seara in Universitatea Columbia din New York, unde o cladire era ocupata de aproximativ 24 de ore de studentii care protesteaza fata de razboiul din Fasia Gaza si care au refuzat sa demonteze corturile instalate in campus, relateaza agentia Reuters, citata de News.ro.


Marti dimineata, studentii au preluat controlul asupra cladirii academice Hamilton Hall. Manifestantii au spart ferestrele si au intrat in cladire. Acolo au afisat un banner cu mesajul ,,Hind's Hall", o redenumire simbolica a cladirii dupa numele unui copil palestinian in varsta de sase ani, ucis in Gaza de armata israeliana.


Purtand casca si echipament tactic, politistii au intrat in campus pentru a dispersa manifestantii pro-palestinieni. Unii au patruns in cladire pe o fereastra de la etajul al doilea, folosind un vehicul cu o scara.


,,Il evacuam", au strigat politistii despre protestatarii din cladirea universitatii devenite punctul central al manifestatiilor studentesti care s-au raspandit, in ultimele zile, in mai multe instutitii de invatmant superior din Statele Unite.


Aproximativ 50 de protestatari incatusati au fost condusi apoi catre masinile de politie parcate in fata campusului.


In timpul interventiei politiei, unii tineri au scandat mesaje ca ,,Rusine, rusine!", ,,Palestina libera, libera, libera, libera" sau ,,Lasati studentii sa plece".


Anterior, marti, oficiali ai universitatii au avertizat ca studentii care au ocupat cladirea Hamilton Hall risca expulzarea.


Oficialii denunta prezenta unor ,,agitatori externi"


Primarul New Yorkului, Eric Adams, si reprezentanti ai politiei au declarat, cu cateva ore inainte ca politia sa intre in Universitatea Columbia, ca ,,agitatori externi" care nu au nicio afiliere cu Columbia au instigat la ocuparea cladirii.


Oficialii au afirmat ca este vorba despre persoane cunoscute de fortele de ordine pentru provocarea dezordinii publice si ca vandalismul, utilizarea baricadelor pentru a bloca intrarile si distrugerea camerelor de supraveghere sunt indicii pentru implicarea acestora.


,,Nu putem si nu vom permite ca ceea ce ar trebui sa fie o adunare pasnica sa se transforme intr-un spectacol violent care nu serveste niciunui scop. Nu putem astepta ca aceasta situatie sa devina si mai grava. Acest lucru trebuie sa se termine acum", a spus Adams.


Primarul a fost contrazis insa de Mahmoud Khalil, student palestinian si unul dintre liderii protestului, care a declarat pentru Reuters ca manifestantii implicati in ocuparea cladirii ,,sunt studenti".


Studentii din zeci de campusuri americane au instalat tabere de corturi pentru a-si demonstra furia fata de operatiunea israeliana din Fasia Gaza si fata de ceea ce ei numesc complicitatea scolilor lor in aceasta operatiune.


Foto: Profimedia


Comments