Ziua Nationala. Premierul Nicolae Ciuca, mesaj de unitate: Am incredere ca vom trece cu bine peste a...

"1 Decembrie 1918 va ramane pentru totdeauna, in istoria poporului roman, drept ziua triumfului idealului national: unitatea. Rostita pentru prima data in Revolutia de la 1848 si savarsita doar partial la 1859, Marea Unire a avut loc dupa un lung sir de lupte, dupa nenumarate sacrificii umane si materiale.

Marea Unire a rezultat in urma exercitarii dreptului la autodeterminare exprimat la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia. In mod democratic, s-a decis unirea Basarabiei, Bucovinei si a Transilvaniei cu Romania. Marea Unire este incununarea victorioasa a vointei romanilor si ramane cea mai frumoasa pagina din istoria Romaniei. O lectie despre perseverenta si coeziune, care acum ne este deosebit de utila si necesara. Doar printr-un efort comun vom putea depasi perioada dificila pe care o traversam.

Am incredere ca vom reusi sa trecem impreuna prin aceste greutati si am incredere in curajul si credinta romanilor ca unitatea ramane una dintre valorile de nepretuit ale natiunii noastre, care ne inspira si ne motiveaza sa mergem mai departe.

Pentru mine, eroii acestui an sunt romanii, care, in ciuda crizei generate de pandemia de COVID-19 si a suferintelor, au muncit, au fost solidari, au facut sacrificii si au depus zi de zi eforturi in aceasta lupta dura cu virusul. Le multumesc in mod special si tuturor celor care fac parte din personalul medical si au luptat in linia intai pentru a salva vieti si pentru limitarea efectelor pandemiei.

Dar, sa nu uitam niciodata sacrificiile inaintasilor nostri, pe care ii cinstim cu respect si prin grija pentru absolut toti romanii si pentru toate regiunile istorice ale Romaniei. Ne onoram trecutul, cu speranta ca lectiile istoriei reprezinta un exemplu pentru fiecare dintre noi sa luptam pentru un viitor mai bun si mai prosper.

Dragi romani,

De Ziua noastra Nationala, pe data de 1 Decembrie, la inceperea ceremoniilor, va indemn pe toti cei care simtiti si traiti romaneste sa ne gandim, impreuna, timp de un minut, la eroii neamului romanesc, care s-au jertfit pentru Marea Unire. Un minut in care sa ne regasim cu totii, indiferent unde suntem, indiferent de optiunile conjuncturale, indiferent de optiunile politice.

Am incredere ca vom trece cu bine peste aceste grele incercari, privind, azi, la mai bine de un secol de la Unirea tuturor romanilor, la reusita extraordinara a inaintasilor nostri. Prin determinarea, unitatea si sacrificiile lor, au oferit sens vietii lor atunci si viitorului nostru astazi.

La multi ani, dragi romani!

Traiasca Romania!"

Comments