2016, cel mai slab an din ultimii 18 in privinta firmelor cu capital strain nou infiintate

2016, cel mai slab an din ultimii 18 in privinta firmelor cu capital strain nou infiintate

Romania a inregistrat, in 2016, cel mai slab an din ultimii 18 in privinta firmelor cu capital strain nou infiintate, reiese din datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), informeaza AGERPRES.

Astfel, anul trecut au fost infiintate 5.348 de astfel de firme, in scadere de la 5.831 unitati, in 2015. Dupa 1991, cele mai multe societati au fost infiintate in anul 2007, cand au fost inregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai putine au fost in anul 1995, respectiv 3.400.

Valoarea totala a capitalului social al celor 5.348 firme se ridica la 40 milioane dolari, cu 1,4% peste 2015.

In perioada 1991 — 2016, au fost infiintate 209.814 de societati cu participare straina la capital, valoarea totala a capitalului social subscris fiind de peste 44,8 miliarde de euro.

Datele pana in 2015 arata ca predomina firmele din constructii (pondere de 27,2%), industrie (25,9%) si servicii profesionale (19,3%). Cele mai multe astfel de societati au fost infiintate in Bucuresti, respectiv 92.072, cu o valoare totala a capitalului social de 21,9 miliarde de euro.

Din cele 209.814 firme, 43.627 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societatilor olandeze, respectiv 8,71 miliarde de euro, in aproximativ 4.919 firme.

Comments