A doua zi de greva a profesorilor. Ciuca se intalneste azi cu reprezentanti ai elevilor si parintilor

A doua zi de greva a profesorilor. Ciuca se intalneste azi cu reprezentanti ai elevilor si parintilor

A doua zi de greva a profesorilor. Ciuca se intalneste azi cu reprezentanti ai elevilor si parintilo...


Greva generala din educatie continua si astazi, iar deocamdata, nu a fost anuntata nicio discutie intre reprezentantii profesorilor si guvernanti, dupa ce negocierile din weekend au esuat. Ministerul Educatiei a anuntat ca lucreaza la cadrul legal pentru propunerile facute de Guvern profesorilor - cele respinse categoric de sindicate -, iar singura iesire a premierului Ciuca pe subiect a fost un apel la dascali sa revina la catedra, pentru ca se apropie examenele. Unul dintre liderii de sindicat din invatamant a declarat ca acest apel va avea inversul efectului scontat.


UPDATE 8.00: Premierul Nicolae Ciuca urmeaza sa aiba, de la ora 11, consultari cu reprezentantii asociatiilor de parinti si de elevi la Palatul Victoriei, conform agendei oficiale.


***


Peste 150.000 de profesori din intreaga tara au intrat de luni in greva, alaturi de cateva zeci de mii de angajati din randul personalului auxiliar si nedidactic. In prima zi nu a existat nicio runda de negocieri, ci doar apeluri din partea premierului Nicolae Ciuca si a unor ministri pentru dialog si incetarea grevei.


Ministerul Educatiei a anuntat ca lucreaza la cadrul legal care sa permita acordarea de bonusuri si suplimente pentru profesorii debutanti si pentru cei care lucreaza in medii dificile. Este vorba de aceleasi propuneri pe care guvernantii le-au facut duminica sindicatelor si pe care acestia din urma le-au respins, cerand in continuare cresteri salariale.


Ministrul muncii, Marius Budai, a anuntat ca se va adopta o ordonanta de urgenta pentru cresterea cu 9% a salariului personalului auxiliar si nedidactic si pentru introducere de bonusuri pentru profesorii debutanti.


In schimb, solicitarea profesorilor privind cresterea salariului va fi abordata abia odata cu adoptarea legii salarizarii, care are termen pana pe 15 iulie sa fie finalizata si pusa in dezbateri cu sindicatele, pentru ca din 1 septembrie sa intre in circuitul parlamentar de adoptare.


Premierul cere oprirea grevei


Fara a avea o noua runda de negocieri cu sindicatele, Nicolae Ciuca a cerut luni seara profesorilor sa renunte la greva generala si sa revina la ore, invocand faptul ca se apropie Evaluarea Nationala si admiterea la liceu.


,,Fac apel la cadrele didactice si la intreg personalul din educatie sa revina la catedra, mai ales in aceasta perioada extrem de importanta pentru elevi, in care au nevoie de sustinerea si incurajarea noastra", a transmis premierul pe Facebook, la scurt timp dupa ce Parlamentul a adoptat legile educatiei.


Acesta a mentionat ca Guvernul lucreaza la noua lege a salarizarii, pentru care exista un calendar si a subliniat inca o data disponibilitatea pentru dialog. In schimb, Simion Hancescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), a transmis ca o astfel de atitudine va face ca numarul profesorilor care se alatura grevei sa creasca.


,,Pai, dupa mesajul acesta, pe care l-a trimis premierul, s-ar putea sa creasca numarul de protestatari maine. Oamenii vor lucruri concrete. Cum isi imagineaza ca o sa intre oamenii la clasa in urma unui mesaj lansat de premierul Romaniei? Vrem lucruri concrete, asta ne cer oamenii, nu mai accepta promisiuni ferme", a spus Hancescu, intr-o interventie la Antena3.


Sindicalistii ameninta si cu proteste in strada


Liderii sindicali au cerut Guvernului ,,sa gaseasca solutii pentru problemele din educatie", avertizand ca pe langa greva generala, declansata luni, salariatii din invatamant sunt pregatiti sa iasa in strada.


,,Atentionam Guvernul Romaniei ca daca in perioada imediat urmatoare nu se implica serios in solutionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din invatamant si nu vine cu propuneri care sa fie acceptate de membrii de sindicat, salariatii din educatie sunt hotarati ca in paralel cu greva generala, sa iasa masiv in strada", au transmis principalele federatii sindicale.


Solicitarile profesorilor


Sindicalistii cer majorarea salariilor ,,in conformitate cu importanta sociala a muncii prestate":


salariul profesorului debutant sa fie cel putin egal cu salariul mediu brut pe economie, adica sa plece de la 4.000 de lei;
indexarea anuala a salariilor personalului platit din fonduri publice cu rata inflatiei sa devina o regula;
plata orelor suplimentare pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic.

De asemenea, solicitarile includ acordarea de sporuri, acordarea unor drepturi prevazute de lege si de contractele colective de munca - decontarea navetei, plata indemnizatiei de instalare, acordarea concediului de odihna suplimentar sau compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat -, precum si cresterea anuala a investitiilor din invatamant.


Comments