A mancat mere de la Cernobil si a facut experimente fara protectie! Ce s-a intamplat dupa

A mancat mere de la Cernobil si a facut experimente fara protectie! Ce s-a intamplat dupa

A mancat mere de la Cernobil si a facut experimente fara protectie! Ce s-a intamplat dupa

Cernobîlul
Cernobîlul

Nimic nu este prea radioactiv sau riscant pentru ea. Se filmează mâncând mere radioactive din pomii de lângă Cernobîl, în timp ce este fugărită de o vulpe probabil turbată şi culegând fragmente din combustibilul reactorului centralei nucleare cu mâinile goale, informează Atlas Obscura, potrivit Descoperă.  

În filmările care nu sunt făcute la Cernobîl, femeia îşi toarnă mercur lichid pe mâini, comparând acest lucru cu fumatul unei singure ţigări - ceva care nu este periculos în doze limitate, după cum spune ea. 

Multe dintre clipurile ei video populare pe internet explică de ce unele lucruri care par a fi periculoase nu sunt în realitate, motiv pentru care ea nu poartă aproape niciodată echipament de protecţie. 

Bionerd23 a început să îşi posteze pe internet filmările în primăvara lui 2012. Până acum, a împărtăşit cu internauţii 60 de video-uri care documentează primbările sale în jurul centralei nucleare sau experimente pe care le face chiar pe ea.

Nu îşi spune numele, nu vorbeşte despre ţara ei de origine, spune doar că este studentă. "Nimeni nu ar trebui să admire omul de ştiinţă, o persoană ar trebui să admire munca lui sau a ei. Persoana în sine nu este importantă", explică tânăra motivul pentru care îşi doreşte să rămână anonimă.

Riscurile pe care şi le asumă femeia îi fac pe mulţi dintre utilizatorii platformei YouTube să o întrebe de ce se pune în astfel de situaţii periculoase. De cele mai multe ori, ea răspunde cu un citat din faimoasa cercetătoare Marie Curie: "Nimic în viaţă nu trebuie temut, ci doar înţeles".

Motivele pentru care continuă să documenteze ce se întâmplă la Cernobîl sunt însă mult mai personale. "Dacă ai fi fost acolo şi ai fi experimentat zona aşa cum este ea cu adevărat, o capsulă a timpului, ai înţelege", spune femeia. "Timpul s-a oprit în momentul în care reactorul a explodat", adaugă ea.

Pe 26 aprilie 2016 se împlinesc 30 de ani de la accidentul de la Cernobîl.

Articole recomandate


Comments