Abia dupa divort am cunoscut adevarata dragoste

Abia dupa divort am cunoscut adevarata dragoste

Am divorțat la 42 de ani, pentru că soțul meu era vădit plictisit de căsnicia noastră, se uita tot timpul după fete tinere, se simțea mult mai bine în compania fiicelor decât a soțiilor prietenilor noștri. Devenise ridicol. Sigur că ne-am iubit cândva, dar, să fim serioși, cât durează iubirea în cazul celor mai mulți dintre noi? O clipă, două? Oricum, nu o viață, așa cum ne dorim la un moment dat. Ceea ce m-a convins definitiv că trebuie să ne despărțim a fost faptul că una dintre prietenele mele mi s-a plâns că Sergiu, în loc să-i mediteze fata pentru admiterea la facultate, a inițiat-o în cu totul alte taine, iar ea e acum îndrăgostită de el. M-a durut cumplit gestul lui, pentru că îl rugasem în mod expres să nu se facă de râs și să nu mă facă de râs în cercul nostru de prieteni. Poate că, în felul lui, are dreptate și nici Violeta nu a fost total nevinovată. Numai că el poate să-i fie tată, părinții ei ne erau prieteni și, chiar dacă ea i-ar fi făcut avansuri, el nu trebuia să cedeze.

Divorțul s-a terminat rapid, a rămas fiecare în câte unul din cele două apartamente pe care le aveam, fiecare și-a păstrat mașina și banii din bancă. N-am avut copii și atunci am avut grijă să ne asigurăm că vom avea o sumă de bani pentru vremuri grele. Ne-am despărțit prieteni, pentru că știam foarte bine amândoi că asta era soluția cea mai bună. Sergiu n-a rezistat prea multă vreme singur, așa sunt bărbații, au nevoie de „o mamă” care să le spele și să le calce hainele, dar și să-i mângâie la necaz. Cea de-a doua lui soție era foarte diferită de mine, mult mai tânără, dar și mult mai hotărâtă. A pus mâna pe el, i-a făcut doi copii unul după altul…

în ceea ce mă privește, am avut o perioadă destul de lungă de acomodare cu noul meu statut, cel de femeie divorțată. Acum mă curtau o mulțime de bărbați însurați, convinși că, acordându-mi atenție, îmi făceau o favoare, iar lipsa mea de entuziasm îi făcea să se simtă jigniți.

Eram în relații foarte bune cu patronul meu, mare parte din contracte mi se datorau mie, așa că, după divorț, mai întâi m-a promovat într-o funcție de conducere și mi-a propus să-i devin asociat, iar apoi a început să se dea la mine. Victor este cu 15 ani mai mare decât mine, iar acum e divorțat. Nimeni nu știe exact povestea lui de viață, au circulat tot felul de variante, dintre care cea mai plauzibilă pare aceea că fosta lui soție, exact când era însărcinată cu fiul lor, s-a încurcat cu fratele mai mic al lui Victor și au emigrat amândoi în Statele Unite, la sora ei. Fiul lui Victor s-a născut acolo și, cel puțin până nu demult, a știut că unchiul lui îi este tată, iar Victor n-a făcut nimic ca să schimbe lucrurile.

Ceea ce este uimitor este faptul că Victor nu-i poartă ranchiună fratelui lui, ba chiar dimpotrivă, a păstrat legătura cu el, fără să-și exprime însă dorința de a-și cunoaște și vedea fiul. S-a gândit că e mult prea târziu pentru ei să devină tată și fiu și că oricum nu are rost să-i tulbure băiatului existența.

Nimeni nu știe de ce, dar acum vreo doi ani și fratele lui Victor a divorțat de această femeie, iar băiatul, Filip, a rămas, cel puțin până la terminarea studiilor, alături de mama lui. Fratele lui Victor s-a întors în țară și a investit în firma fratelui lui. Am fost uimită să constat cât de mult seamănă Victor și Emil. Ai zice că sunt gemeni. Doar că au firi și temperamente diferite.

Când ne-am întâlnit prima oară, mai în glumă, mai în serios, Victor l-a avertizat pe Emil să-mi dea pace și i-a spus că speră din tot sufletul să nu se repete povestea.

— Am multă încredere în Claudia, e o femeie dintr-o bucată și n-ar putea să mă facă niciodată să sufăr.

M-a deranjat puțin faptul că, spunându-i fratelui lui toate astea, nu-mi ceruse părerea și a presupus că noi suntem neapărat un cuplu, deși nu discutaserăm niciodată ceva legat de asta. Faptul că mă curta îmi făcea plăcere și aș fi fost tentată să mă mărit cu el, dar eram abia la început, în perioada de tatonare, și mie nu mi-a plăcut niciodată ca cineva să vorbească în numele meu.

Cred că Emil a intuit de îndată că atitudinea lui Victor m-a cam iritat, așa că a trecut la atac, a vrut să bată fierul cât e cald. L-am refuzat politicos și i-am spus că Victor are dreptate, cel puțin într-o privință, aceea că n-aș vrea să-i fac rău pentru nimic în lume cu bună știință.

Cam asta era tot ce știam eu despre povestea de viață a lui Victor, atunci când m-a trimis la niște cursuri de management la o organizație prestigioasă din Statele Unite. Urma să stau acolo, pentru început, șase luni, timp în care urmam niște cursuri, după care trebuia să mă întorc periodic să dau examene pentru fiecare modul de curs. Plecarea picase foarte bine, pentru că voiam să mă detașez de cei doi frați și să-mi pun ordine în minte și în suflet.

Nu prea aveam timp liber, cursurile erau organizate foarte compact, în așa fel încât să se predea cât mai multă materie într-un interval de timp cât mai scurt.

După o primă rundă de teste și verificări, am rămas mult mai puțini ca la început, ceea ce presupunea să mă pregătesc foarte serios pentru fiecare seminar. îmi petreceam mult timp în biblioteci și într-un parc unde iubitorii de câini își aduceau odraslele să se joace și să socializeze cu alte animale. Am fost surprinsă să constat că americanii sunt mari iubitori de animale, mai ales de câini, și că arareori există familii care să nu aibă un câine pe lângă casă. Era o adevărată plăcere să stau pe bancă și să-i privesc pe stăpâni jucându-se cu câinii lor.

știam foarte precis programul multora dintre câinii mei preferați, așa că, de multe ori, când alergam și eu dimineața prin parc, mă opream pe banca mea să-mi salut favoriții. într-o astfel de dimineață, mi-a cerut voie să se așeze lângă mine un tânăr de vreo 27-28 de ani, rănit la un picior, care-i sângera abundent. I-am oferit niște șervețele umede, să-și curețe rana, și l-am sfătuit să se ducă la cel mai apropiat spital.

— A fost prostia mea. Am intrat în teritoriul lor fără să-i previn, iar ei m-au taxat. Câinii nu au nicio vină, niciun câine nu atacă pe cineva din senin. E o rană superficială, nu vă faceți griji, voi scăpa teafăr, dar pe viitor voi ști să fiu mai atent.

Nu știu ce mi-a venit, pentru că, de felul meu, nu sunt o persoană spontană, dar l-am întrebat dacă nu vrea să vină până la mine acasă, să-i pansez rana.

— Vă dați prea multă osteneală, e o rană superficială, nu vă faceți griji. Nici eu nu locuiesc departe, mă ocup de ea de îndată ce ajung acasă, promit! Deci nu vă faceți griji!

M-am simțit cam prost din pricina acelui refuz, habar n-am de ce, iar tânărul a părut să-și dea seama foarte repede și s-a răzgândit.

— Poate că fi mai bine să mă las pe mâna dumneavoastră, poate că sunteți îngerul meu păzitor și o asemenea ocazie nu se ratează niciodată.

Am râs amândoi, am urcat la mine, blocul era în vecinătatea parcului, i-am îngrijit rana, am băut o cafea, am schimbat câteva cuvinte de politețe și, înainte să plece, m-a strâns în brațe și mi-a mai mulțumit o dată. îmbrățișarea aceea m-a înfiorat. Nu mă mai simțisem de mult atât de tulburată în brațele cuiva. Mi-am trecut mâna peste frunte, de parcă voiam să uit tot, l-am condus pe tânăr la ușă și mi-am propus să uit cât mai repede ce s-a întâmplat.

Numai că, odată ajunsă cursuri, am găsit un buchet mare de flori pe banca mea, iar înăuntru era o carte de vizită pe care scria doar atât: „Dacă și tu ai simțit ce-am simțit eu…” și urma un număr de telefon.

Am stat o vreme cu cartea de vizită în mână întrebându-mă: „Dumnezeule, am ajuns cumva ca Victor, să mă încurc cu un bărbat mai tânăr cu aproape 20 de ani ca mine? Nu pot face așa ceva, sunt femeie serioasă, cine mă cred eu, vreo vedetă de la Hollywood?” Am rupt cartea de vizită în bucățele cât mai mici, am aruncat-o la toaletă și am tras apa.

Mă gândesc adeseori la filmul „Vă place Brahms?” E adevărat că au trecut ceva ani de când l-am văzut și lumea a evoluat mult, adică tot mai multe femei trecute de prima tinerețe își aleg parteneri mai tineri. Nu pot să nu-mi amintesc însă câteva scene din acel film, în care biata femeie, oricât de mult se străduia să se simtă bine, nu reușea să se detașeze de privirile acuzatoare ale celor din jur.

Zilele următoare mi-am văzut de treabă și mi-am petrecut tot timpul la bibliotecă. Am evitat să mă mai duc în parc. Am avut chiar impresia că totul s-a terminat, pentru că nu l-am mai revăzut o bună bucată de vreme pe acel tânăr. Până într-o bună zi, când a venit să-i țină locul unuia dintre conducătorii de seminarii.

Tot timpul cât a durat seminarul, s-a purtat de parcă nici nu ne cunoșteam. La sfârșit însă, s-a apropiat de banca mea, m-a apucat de mână și m-a rugat să-i acord măcar jumătate de oră din timpul meu.

— știu că… adică se vede că ești o femeie serioasă, poate chiar prea serioasă. De când n-ai mai râs? Câți ani ai? 42-43 și ai impresia că viața ta e deja terminată? Sau poate crezi că cel mai potrivit pentru tine ar fi un bărbat cu vreo 10-l5 ani mai mare? Lasă-mă pe mine să te readuc la viață, atâta timp cât stai aici, și într-o bună zi o să-mi mulțumești.

M-a luat de mână și m-a tras afară din clădire. La intrare, ne aștepta o motocicletă de mare viteză, cel puțin așa am bănuit eu, după cât mă pricep.

— Nu sunt îmbrăcată adecvat pentru o plimbare de felul ăsta, nemaivorbind de f aptul că mi-e cumplit de frică să mă urc pe un asemenea monstru.

— Trecem pe la tine să te schimbi și mergem să-ți arăt niște locuri minunate. Sau poate vrei să pleci de aici fără să fi văzut decât ziduri de bibliotecă.

Filip era plin de viață și plin de surprize. și spunea întotdeauna exact ce gândea.

— Dacă nu vrei, nu ești obligată să faci dragoste cu mine. Vreau ca între noi totul să se petreacă în modul cel mai firesc. Vreau ca relația noastră să fie lipsită de constrângeri și să nu facem nimic din obligație. Să trăim așa cum simțim.

M-am mutat la el după câteva zile și am trăit cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Nici când eram mult mai tânără nu am avut parte de atâta iubire și căldură, niciodată nu am simțit ca atunci că sunt cea mai importantă ființă pentru cineva.

Filip mă copleșea din toate punctele de vedere. Mă copleșea cu iubirea lui, mă copleșea cu grija lui, mă făcea să mă simt cea mai frumoasă femeie din lume. Zile întregi am uitat să mă privesc în oglindă; el mi-a făcut niște fotografii și, privindu-le, am avut impresia că nu sunt eu. în fotografii era o femeie mult mai tânără, plină de viață, care râdea din tot sufletul, avea ochii luminoși, iar pe chip nu i se citea nicio umbră de tristețe.

Numai că, pe măsură ce se apropia vertiginos data plecării, simțeam că mă arde sufletul și că nu-mi voi mai putea reveni niciodată după ce-l voi pierde pe Filip. Numai că el mi-a propus să vină cu mine.

— Tatăl meu e în România. Nu l-am mai văzut de ceva vreme, așa că ar fi timpul s-o fac. Vrei să-l cunoști?

— Trebuie să fie cam de vârsta mea sau puțin mai mare ca mine.

— ți-e frică? De cine? Nu cumva de tine? Ai încredere în mine?

Am dat din cap că da.

— Atunci, totul are să fie bine. L-am sunat pe tata să vină să ne ia de la aeroport.

Am înlemnit când am văzut cine era tatăl lui. Probabil că ați ghicit deja, nu? în sala de așteptare, l-am zorit pe Emil. și asta nu e tot. știam că, de fapt, Filip e băiatul lui Victor. Dumnezeule, în ce m-am băgat! Victor urma să-și revadă fiul după ani de zile, iar Filip voia să mă prezinte tatălui lui, adică lui Emil, drept iubita lui. Tocmai lui Emil, care îmi făcuse avansuri înainte să plec. îmi venea să intru în pământ de rușine.

— Filip mi-a scris că are o prietenă minunată, uimitoare. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam să fii tu.

— Vă cunoașteți?

— Ba bine că nu!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.