Accident cu patru masini si un camion pe A2, sensul catre litoral. In vehicule erau 12 adulti si sas...


Accidentul s-a produs in dimineata de sambata, 20 iulie, pe A2, in zona localitatii constantene Valea Dacilor. O persoana a fost transportata la spital, relateaza News.ro.


In accident au fost implicate patru autoturisme si un autotren, incarcat cu produse alimentare, a transmis Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dobrogea.


,,Au fost implicate 12 persoane adulte si sase copii (trei fetite si trei baietei). Persoanele constiente, cooperante, neincarcerate, au fost asistate medical la locul evenimentului. O singura persoana a fost dusa la spital, constienta", precizeaza ISU Dobrogea.


In urma accidentului, traficul a fost deviat de la kilometrul 160 (Cernavoda) catre DN 22C Cernavoda - Medgidia - Murfatlar.


Intre timp, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane a anuntat ca ,,traficul a fost reluat pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul Bucuresti - Constanta, la kilometrul 182, in zona localitatii Valea Dacilor".


Comments