Administratia Biden a anuntat o decizie radicala care va duce la interzicerea autovehiculelor chinez...

Oficialii americani au admis ca numarul vehiculelor chinezesti de pe drumurile din SUA este redus, dar au declarat ca administratia doreste sa ia masuri proactive pentru a consolida securitatea nationala, scriu Reuters si New York Times.

Administratia Biden a anuntat luni o decizie de interzicere a software-ului si hardware-ului dezvoltat de chinezi in automobilele conectate la internet din Statele Unite, invocand motive de securitate nationala.

Actiunea are scopul declarat de a impiedica agentiile chineze de informatii sa monitorizeze miscarile americanilor sau sa utilizeze sistemele electronice ale vehiculelor ca o cale de acces la reteaua electrica a SUA si la alte infrastructuri critice.

Initiativa radicala ar interzice efectiv intrarea pe piata americana a majoritatii automobilelor chinezesti, scrie Reuters.

Reglementarea planificata de administratia Biden ar obliga, de asemenea, producatorii americani si alti producatori majori de automobile sa elimine in urmatorii ani software-ul si hardware-ul chinezesc din vehiculele care circula in Statele Unite.

Masura urmeaza aceeasi logica care a dus la interzicerea echipamentelor de telecomunicatii Huawei si la investigatiile privind macaralele fabricate in China, care opereaza in porturile americane, scrie New York Times.

De asemenea, decizia vine in contextul masurilor protectioniste luate de SUA in fata competitiei din China, Joe Biden declarand ca astfel de masuri au si rolul de a tine locurile de munca in America.

Interdictiile ar impiedica printre altele testarea masinilor care se conduc singure pe drumurile din SUA de catre producatorii auto chinezi si s-ar extinde la software-ul si hardware-ul vehiculelor produse de alti adversari straini ai SUA, inclusiv Rusia.

,,Un adversar strain ar putea opri sau prelua controlul asupra tuturor vehiculelor sale"

Administratia Biden a exprimat in mod repetat ingrijorari serioase cu privire la colectarea de date de catre companiile chineze prin intermediul vehiculelor conectate la Internet, precum si cu privire la o potentiala manipulare straina a acestor vehicule. In februarie, Casa Alba a ordonat o ancheta privind potentialele pericole.

,,Atunci cand adversarii straini construiesc software pentru a face un vehicul, inseamna ca acesta poate fi folosit pentru supraveghere, poate fi controlat de la distanta, ceea ce ameninta viata privata si siguranta americanilor pe sosea", a declarat secretara pentru comert Gina Raimondo in cadrul unei sedinte de informare.

,,Intr-o situatie extrema, un adversar strain ar putea opri sau prelua controlul asupra tuturor vehiculelor sale care opereaza in Statele Unite, toate in acelasi timp, provocand accidente, blocand drumurile", a spus ea.

Masura reprezinta o escaladare semnificativa a restrictiilor Statelor Unite privind vehiculele, software-ul si componentele chineze. La inceputul acestei luni, administratia Biden a avizat cresteri de taxe vamale serioase pentru importurile chineze, inclusiv o taxa de 100% pentru vehiculele electrice.

In Statele Unite sunt importate relativ putine automobile sau camioane usoare fabricate in China. Dar Raimondo a declarat ca departamentul actioneaza inainte ca acestea sa devina obisnuite si raspandite in sectorul auto american. ,,Nu vom astepta pana cand drumurile noastre vor fi pline de masini, iar riscul va fi extrem de semnificativ, inainte de a actiona", a spus ea.

,,Riscul de perturbare si sabotaj creste dramatic"

Aproape toate autoturismele si camioanele noi sunt considerate ,,conectate", avand la bord o retea hardware care permite accesul la internet, permitandu-le sa partajeze date cu dispozitive din interiorul si din exteriorul vehiculului.

Un inalt oficial al administratiei Biden a confirmat ca propunerea ar interzice efectiv accesul pe piata americana a tuturor autovehiculelor chinezesti existente, dar a adaugat ca ar permite producatorilor chinezi de automobile sa solicite ,,autorizatii specifice" pentru derogari.

Statele Unite au dovezi ample ca China a pregatit un malware pentru infrastructura critica americana, a declarat consilierul pentru securitate nationala al Casei Albe, Jake Sullivan, in cadrul sedintei de informare.

,,Cu milioane de vehicule pe sosea, fiecare avand o durata de viata de 10 pana la 15 ani, riscul de perturbare si sabotaj creste dramatic", a declarat Sullivan.

Apelul Chinei

Ambasada Chinei la Washington a criticat luna trecuta actiunea planificata de limitare a exporturilor de vehicule chinezesti catre Statele Unite.

,,China indeamna Statele Unite sa respecte cu seriozitate principiile pietei si regulile comertului international si sa creeze conditii de concurenta echitabile pentru companiile din toate tarile. China isi va apara cu fermitate drepturile si interesele legitime", a precizat ambasada.

Propunerea prevede ca interzicerea software-ului sa intre in vigoare in anul de fabricatie 2027, in timp ce interzicerea hardware-ului ar intra in vigoare in anul de fabricatie 2030 sau in ianuarie 2029.

Normele se vor aplica tuturor vehiculelor rutiere, cu exceptia vehiculelor agricole sau miniere care nu sunt utilizate pe drumurile publice.

Alianta pentru inovatie in domeniul automobilelor, un grup care reprezinta principalii producatori de automobile, inclusiv General Motors, Toyota, Volkswagen si Hyundai, a avertizat ca schimbarea hardware-ului si a software-ului va necesita timp.

Grupul a mentionat ca hardware-ul si software-ul vehiculelor conectate este dezvoltat in intreaga lume, inclusiv in China, dar nu a putut detalia in ce masura componentele fabricate in China sunt raspandite in modelele americane.

Comments