Adrian Nastase, despre alianta dintre PSD si PNL la europarlamentare: Se formeaza un fel de alianta...

"Este vorba, asa cum spunea domnul Ciuca, de o miscare tactica. Deocamdata avem doar decizii referitoare la alegerile din iunie. PSD are nevoie de un partener care sa fie valid, de aceea PNL trebuie sa iasa in conditii convenabile din alegerile europarlamentare si practic in conditiile in care s-a intrat intr-o anume criza de timp, ca la sah, cei doi parteneri au venit intr-un fel cu lectiile nepregatite pana la capat. De aceea nu am aflat mare lucru despre alegerile prezidentiale, despre alegerile parlamentare, despre calendarul pe intregul an", a declarat Adrian Nastase, miercuri seara, la o televiziune de stiri.

Nastase a mai precizat ca s-au format aliante intre partidele de centru, impotriva partidelor de extrema. "Avem, deocamdata, o idee foarte clara, se formeaza un fel de alianta a binelui, impotriva unei aliante a raului. Partidele de centru, centru-dreapta, centru-stanga, impotriva partidelor de extrema si practic un fel de actiune de sustinere a democratiei reprezentative si cu rolul parlamentului, inclusiv Parlamentului European, impotriva unei democratii directe caracterizata in ultima vreme tot mai mult de discutiile in strada, de manifestari, de tot felul", spune Nastase. Fostul premier este de parere ca alianta dintre PNL si PSD este "un moment de intelepciune", dar ca pe de alta parte se observa o dificultate in interiorul celor doua partide. "Este vorba de un moment de intelepciune, de responsabilitate, fara indoiala, dar este clar pe de alta parte ca avem o dificultate in interiorul partidelor, o departajare intre pozitiile celor doi lideri si baronii locali din cele doua partide. Se vede foarte clar. Practic ceea ce deocamdata este un element salvat este situatia PNL care este intr-un fel ajutat prin alegerile europarlamentare comasate cu localele, sa ramana totusi un partener solid in relatia PSD cu partea infractionala. Din punct de vedere practic este o miscare buna pentru PNL, din punct de vedere strategic, cred ca este o miscare buna pentru PSD", a adaugat Nastase. Liderii coalitiei au anuntat, miercuri seara, ca alegerile europarlamentare si cele locale vor avea loc, in 9 iunie. Pentru europarlamentare vor exista liste comune, in timp ce PSd si PNL vor merge pe liste separate pentru alegerile locale.

Comments