Alerta la Marea Neagra. Cel putin un om a murit, dupa ce o racheta a lovit un vapor civil. Ucraina a...

Armata ucraineana sustine ca o racheta ruseasca a lovit un vas civil, care naviga sub drapel liberian in Marea Neagra, informeaza Rador Radio Romania. O persoana si-a pierdut viata, potrivit armatei ucrainene.

Atacul cu rachete a avut loc intr-unul dintre porturile Odesei si a lovit o nava straina, transmite serviciul de presa al Fortelor de Aparare din sudul Ucrainei, relateaza Unian.

"Continuand teroarea transportului maritim civil, inamicul a lovit insidios cu o racheta antiradar X-31P in directia unuia dintre porturile regiunii Odesa din avioane tactice din Marea Neagra", a declarat armata ucraineana.

Racheta a lovit o nava civila, aflata sub pavilionul Liberiei, in momentul in care intra in port. Potrivit serviciului de presa mai sus amintit, trei oameni din echipaj, cetateni din Filipine, au fost raniti, iar unul dintre ei a fost spitalizat.

"Pilotul a fost ucis, un alt lucrator portuar a fost ranit. Rusia a confirmat inca o data statutul de tara terorista la scara internationala", a subliniat serviciul de presa. Pana la publicarea acestei stiri partea rusa nu a comentat incidentul.

Comments