Alerta: Romania nu-si mai poate asigura consumul de energie din productia interna luni dimineata

Alerta: Romania nu-si mai poate asigura consumul de energie din productia interna luni dimineata

Autor: |

Producţia naţională de energie electrică nu mai poate acoperi consumul ţării luni dimineaţă, astfel că România este nevoită să importe mai multă energie, potrivit datelor în timp real postate pe site-ul Transelectrica.

Astfel, la ora 10:00, consumul era de 9.120 de MW, iar producţia totaliza 8.654 de MW. Soldul import-export era pozitiv, adică importurile sunt mai mari decât exporturile, deferenţa fiind de 475 de MW.

Cele mai mari cantităţi importate provin din Ucraina (407 MW), Ungaria (145 de MW) şi Serbia (125 de MW). Cu Bulgaria, România are un sold negativ, respectiv exporturile sunt mai mari decât importurile.

Producţia naţională era asigurată de cărbune - 2.642 de MW, hidrocentrale - 2.228 de MW, centrala nucleară de la Cernavodă - 1.370 de MW, turbine eoliene - 123 de MW, panouri fotovoltaice - 199 de MW, biomasă - 47 de MW. AGERPRES

Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

Comments