ANUNt Schimbari privind admiterea la

ANUNt – Schimbari privind admiterea la liceu

ANUNŢ Vor fi schimbări privind admiterea la liceu, după cum anunță Ministerul Educației.

ANUNŢ Astfel că, din clasele V-VIII, la admiterea la liceu, va fi de 20 la sută, faţă de 25 la sută în anul şcolar care tocmai s-a încheiat, iar admiterea va fi făcută într-o singură etapă computerizată, a anunţat, joi, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Monica Anisie.

“Referitor la admiterea în învăţământul liceal este faptul că ponderea mediilor din clasele V-VIII va fi de 20 la sută, în comparaţie cu 25 la sută în anul şcolar care tocmai s-a încheiat, iar admiterea se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care vor fi analizate cazurile speciale. Astfel, admiterea în liceu se va finalize mult mai repede, în 28 iulie”, a spus secretarul de stat într-o conferinţă de presă în care a fost prezentată şi structura anului şcolar, cu noutăţile pe care acesta le va aduce.

Una dintre noutăţile anului şcolar care va începe în 12 septembrie va fi şi finalizarea examenelor naţionale mai devreme. “Abia astăzi finalizăm bacalaureatul şi toată vara am avut numai examene naţionale şi în felul acesta nu am dat posibilitatea colegilor profesori să îşi poată lua concedii, dar nici elevilor nu le-am dat posibilitatea de a fi în vacanţă. O altă noutate cu care venim la început de an şcolar este optimizarea calendarelor pentru evitarea suprapunerilor activităţilor de desfăşurare a examenelor naţionale”, a explicat Anisie, potrivit News.ro.

Comments