Anuntul lui Lucian Bute, cu o luna inaintea confruntarii cu Alvarez

Anuntul lui Lucian Bute, cu o luna inaintea confruntarii cu Alvarez

Anuntul lui Lucian Bute, cu o luna inaintea confruntarii cu Alvarez

"AMR 36 de zile. În grafic cu pregătirea pentru 24 februarie", a scris Bute în limba română, adăugând în franceză şi engleză că se antrenează pentru a fi în cea mai bună formă la confruntarea de luna viitoare.

Lucian Bute va reveni în ring la 24 februarie 2017 şi va lupta cu sportivul columbian Eleider Alvarez, într-un meci care va avea loc la Quebec. Învingătorul din acest meci va lupta apoi cu Adonis Stevenson, posibil pentru titlul WBC la categoria semigrea, la 22 sau 24 aprilie.

Eleider Alvarez are 32 de ani şi este neînvins în 21 de partide la profesionişti, din care zece câştigate prin KO, potrivit news.ro.

Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din 30 aprilie 2016, desfăşurat la Washington şi încheiat la egalitate, confruntare în urma căreia suedezul şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC. Bute ar fi folosit ostarină, un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM), care ajută sportivii prin creşterea rezistenţei fizice, acţionând ca steroizii anabolizanţi, dar nu are efectele negative ale acestora.

În august, Comisia de box şi wrestling din Washington DC a anunţat că proba B recoltată de la Bute după meciul cu Jack este de asemenea pozitivă.

Lucian Bute a afirmat în repetate rânduri, după ce a fost depistat pozitiv, că nu a luat cu bună ştiinţă un produs interzis în sport şi că va acţiona în instanţă laboratorul care a preparat suplimentul care conţinea substanţa respectivă.

La 25 noiembrie, Comisia de box şi wrestling din Washington DC a anunţat că a acceptat explicaţiile pugilistului român Lucian Bute, conform cărora substanţa cu care a fost depistat pozitiv a provenit dintr-un supliment contaminat, astfel că boxerul va putea lupta din nou.

Cele două părţi au ajuns la un acord ca Bute să doneze 50.000 de dolari programului WBC de luptă împotriva dopajului. În plus, pugilistul a acceptat o "suspendare teoretică" de şase luni, care s-a încheiat la 6 noiembrie.

Articole recomandate


Comments