Aspirina nu scade riscul formarii cheagurilor de sange in cazul pacientilor Covid-19 cu forme severe...

"S-a sugerat cu tarie ca deteriorarea functiei pulmonare si decesul pacientilor Covid cu forme severe ar putea fi cauzate de coagularea sangelui. Aspirina este ieftina si este utilizata pe scara larga in alte boli pentru a reduce riscul formarii cheagurilor de sange. Prin urmare, este dezamagitor faptul ca nu au un impact major asupra acestor pacienti", a transmis, marti, intr-un comunicat de presa, Martin Landray, un responsabil al studiului.

Studiul, facut in perioada noiembrie 2020 - martie 2021, a urmarit starea de sanatate a aproape 15.000 de pacienti Covid-19 spitalizati. Pacientii au fost impartiti aleatoriu in doua grupuri echivalente, jumatate primind 150 mg aspirina o data pe zi, iar celalalt primind ingrijire obisnuita.

Rezultatul nu arata o diferenta semnificativa pentru obiectivul primar al mortalitatii pe 28 de zile (17% in cele doua grupuri). Pacientii tratati cu aspirina au avut o spitalizare putin mai scurta (mediana de 8 zile fata de 9 zile) si o proportie putin mai mare dintre acestia externati in viata din spital in termen de 28 de zile (75% fata de 74%), fara ca aceasta sa fie semnificativa.

De asemenea, nu a existat nicio diferenta semnificativa in proportia pacientilor care au fost supusi ventilatiei mecanice invazive sau in ceea ce priveste decesul (21% fata de 22%).

"Desi aspirina a fost asociata cu o usoara crestere a probabilitatii de a parasi spitalul in viata, acest lucru nu pare sa fie suficient pentru a justifica utilizarea pe scara larga a acesteia la pacientii spitalizati cu Covid-19", a precizat si Peter Horby, co-responsabil al studiului.Cercetatorii au concluzionat ca "utilizarea aspirinei nu este asociata cu o reducere a mortalitatii, a duratei spitalizarii sau a riscului de a fi plasat pe ventilatie mecanica", potrivit hotnews.

Comments