Atentie cu cine te potrivesti pe aplicatiile de DATING. Cum eviti sa devii o victima a romance scam-...

Cum se face ca profilul unei persoane sa se potriveasca cu a unui atacator pe o aplicatie de dating?

De obicei, infractorii creeaza profiluri false utilizand imagini furate de pe retelele de socializare sau din profilurile de dating ale unor persoane reale, arata un studiu Pew Research Center citat de BitDefender.ro.

Ei ,,bifeaza" cu entuziasm toate recomandarile aplicatiei, asteptand ca profilul lor sa se potriveasca cu al unei persoane.

Odata stabilita conexiunea, acestia incep sa dezvolte relatia dand dovada de dragoste si interes. Adesea le sugereaza victimelor sa mute conversatia de pe aplicatie pe platforme precum WhatsApp sau Telegram.

Pew Research Center arata ca aproape jumatate (52%) dintre cei care au utilizat site-uri si aplicatii de dating au intalnit pe cineva despre care cred ca incerca sa-i insele.

Cei care raporteaza mai des astfel de experiente sunt barbatii cu varsta sub 50 de ani, 63% dintre cei din aceasta categorie de varsta suspectand ca au intalnit la un moment dat persoane care voiau sa-i pacaleasca.

Astfel de situatii au fost raportate si de 47% dintre barbatii cu varsta de cel putin 50 de ani si 44% dintre femeile de orice varsta.

Cum sa identifici un profil online fals (catphishing)

Cei care folosesc asa numitele fraude romantice, cunoscute si sub denumirea de ,,catphishing", creeaza un profil online fals pentru a convinge persoane care cauta dragostea sa le trimita bani.

Iata cateva dintre principalele semne si comportamente care ti-ar putea indica faptul ca ai de-a face cu o astfel de persoana:

Potrivire perfecta. Ai grija la profilurile cu imagini care par a fi ale unor supermodele. Autorii de catphishing folosesc fotografii atractive pentru a ademeni victime credule in schemele lor de frauda.Curiozitate in exces. Acestia vor sa afle toate detaliile despre tine si iti solicita informatii personale, cum ar fi numele complet, adresa, data nasterii sau detalii bancare.Amprenta digitala inexistenta. Cauta si analizeaza prezenta persoanei pe retelele de socializare. Conturile create recent cu putini prieteni, postari sau fotografii ar trebui sa-ti creeze suspiciuni.Afectiune care te copleseste. Cei care pun in practica astfel de fraude incearca adesea sa stabileasca rapid o relatie emotionala.Locatie indepartata. Ai grija daca persoana cu care te-ai potrivit locuieste la mare distanta si nu va puteti intalni fata in fata. Infractorii inventeaza povesti spunand ca lucreaza fie in armata, fie pentru organizatii internationale pentru a justifica imposibilitatea de a va intalni.Evitarea interactiunii fata in fata. Observa daca persoana intalnita pe platformele de dating evita constant sa va vedeti online sau sa va intalniti fata in fata, oferind diferite scuze prin care anuleaza orice plan. Cei care cauta cu adevarat o relatie sunt, de obicei, deschisi la interactiunea personala.Solicitari de bani sau cadouri: Acestea sunt un indiciu clar al unei fraude. Fraudele de tip romantic scam presupun, adesea, inselaciuni financiare, in care autorii solicita bani din diferite motive, precum pentru viza, comisioane vamale, facturi medicale sau bilete de avion pentru a te vizita.

Cum poti evita sa fii victima unei fraude tip catphishing?

Aplica urmatoarele masuri de precautie pentru a te proteja si pentru a nu deveni victima acestor tipuri de scamuri.

1. Ramai in aplicatie, raporteaza si blocheaza utilizatori. Autorii fraudelor incearca adesea sa mute conversatiile pe alte platforme. Ramai pe aplicatia de dating si foloseste instrumentele disponibile care iti protejeaza confidentialitatea si siguranta. Daca ceva iti creeaza suspiciuni, nu ezita sa raportezi situatia si sa blochezi persoana respectiva.

2. Pastreaza confidentiale unele date personale. Evita sa divulgi prea multe informatii personale, cum ar fi numele complet, data de nastere sau informatii bancare, unor persoane pe care tocmai le-ai intalnit online.

3. Nu trimite bani. Indiferent de motivele pe care le ofera acestia sau de cat timp a trecut de cand ati inceput sa conversati, nu trimite bani unei persoane pe care n-ai intalnit-o in persoana.

4. Verifica persoanele respective in aplicatie, pe Google si cu Bitdefender Scamio:

Fraudele de tip romance scam imbraca diferite forme si pot suferi modificari in timp, asa ca este esential sa actionezi cu vigilenta si sa folosesti toate instrumentele pe care le ai la dispozitie. De exemplu, alege aplicatii de dating care confirma identitatile utilizatorilor, care iti permit sa blochezi si sa raportezi utilizatori, dar si sa iti reglezi setarile. Nu te multumi cu mai putin decat meriti cand vine vorba de dragoste si siguranta, intrucat cele doua merg mana in mana.

Comments