BREAKING NEWS: Trei romani, intre care si un copil, dati disparuti dupa masacrul de la Nisa

BREAKING NEWS: Trei romani, intre care si un copil, dati disparuti dupa masacrul de la Nisa

BREAKING NEWS: Trei romani, intre care si un copil, dati disparuti dupa masacrul de la Nisa

Autoritățile române, prin Ambasada României la Paris și a Consulatului General al României la Marsilia, depun eforturi pentru identificarea acestora. În cadrul demersurilor de căutare, se menține legătura cu Interpolul.

Printre minorii răniți a căror identitate nu a fost încă stabilită, care se află internați într-un spital pediatric din Nisa, se află și un minor care ar putea fi copilul român căutat.

În acest context, echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Marsilia s-a deplasat de urgență la spital pentru efectuarea verificărilor asupra identității sale. Verificările sunt în curs.

MAE prezicează că pe listele oficiale de persoane decedate sau rănite nu figurează până la acest moment persoane de cetățenie română în afara celor două persoane rănite, menționate în comunicatele anterioare. Operațiunile de identificare a tuturor victimelor de către autoritățile franceze continuă.

Ambasada României la Paris menține legătura permanentă cu Celula de Criză instituită la nivel interministerial la Paris, inclusiv cu Celula de Criză activată la nivelul Departamentului Alpes Maritimes, condusă de ministrul de interne francez.

Ziua Națională a Franței s-a încheiat tragic la Nisa. Un bărbat aflat la volanul unui camion a intrat cu acesta pe o distanță de doi kilometri în mulțimea de oameni care urmăreau în stradă focurile de artificii. Acesta a ieșit, apoi, din mașină și a tras în mulțime. Ministrul francez de Interne a confirmat, mai târziu, că atacatorul a fost ucis de către polițiști. Potrivit presei, ar fi vorba despre o persoană cu cetățenie tunisiană și franceză, în vârstă de 31 de ani, posibil locuitor al Nisei. Autoritățile vor acum să afle dacă avea sau nu complici.

Potrivit ultimului bilanţ detaliat, 202 persoane au fost rănite în atacul de la Nisa, dintre care 52 se află în stare gravă, iar 25 de persoane se află la reanimare.

Atentat la Nisa de Ziua Franței. Cel puțin 84 de morţi. Patru persoane au fost reţinute

Articole recomandate

Comments