Bun de Maramures - Targul de Sfintii Constantin si Elena a fost un succes

Bun de Maramures - Targul de Sfintii Constantin si Elena a fost un succes

Bun de Maramures - Targul de Sfintii Constantin si Elena a fost un succes

Consiliul Judetean Maramures a participat, in perioada 21 - 23 mai 2021, la organizarea celei de a cincea editie a Targului "Bun de Maramures". Evenimentul s-a desfasurat in parteneriat cu Muzeul Judetean de Etnografie si Arta Populara Maramures, in parteneriat cu Consiliul Judetean Maramures, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale "Liviu Borlan" Maramures, Ansamblul Folcloric National Transilvania si Asociatia Bun de Maramures si a avut ca locatie Muzeul Satului - "Satul din deal".

Mesterii populari au avut mesele pline de zadii, gatii, manecari, opinci, straite, zgardane, bratari, toate autentice. Nu au lipsit nici obiectele de decor, masti, casutele traditionale miniaturale, vasele dantelate, calendarele, adevarate bijuterii realizate din lemn, lut, argint si ceramica, precum si obiecte de uz casnic, toate purtand simboluri stravechi cum ar fi sita vietii, soarele, funia, dintii de lup sau crucea.

Publicul amator de "Bun de Maramures" s-a bucurat si de oferta producatorilor traditionali. Acestia au scos din camari zacusca, muraturi, dulceturi si siropuri. Tot ei au oferit vizitatorilor prajituri cu cele mai fine creme, toate facute dupa retete de pe vremea bunicilor.

Ulitele "Satului din deal" s-au umplut de parfum de lavanda atunci cand producatorii uleiuri esentiale si de produse cosmetice au invitat vizitatorii sa le testeze potiunile realizate din minunata planta tamaduitoare.

Ansamblul Folcloric National Transilvania a incantat publicul cu doua spectacole referitoare la obiceiurile de primavara specifice Maramuresului, respectiv "Tanjaua" si "Udatoriu".

Ionel Bogdan, presedintele Consiliului Judetean Maramures: "Am vizitat fiecare taraba si am admirat munca mesterilor populari si a producatorilor traditionali.

Produsele artizanale si bucatele traditionale, specifice Maramuresului, ne dau autenticitate si frumusete judetului nostru. In Maramures, avem traditii si obiceiuri cu care ne mandrim si pe care le pastram cu sfintenie de sute de ani. Vizitati Maramuresul! Veti vedea locuri si obiceiuri minunate".

Datorita contextului pandemiei create de Covid-19, organizatorii au luat toate masurile necesare pentru a se putea respecta distantarea fizica intre participanti si pentru a reduce aglomerarea in timpul evenimentului, transmite CJ.

ZiarMM

The post Bun de Maramures - Targul de Sfintii Constantin si Elena a fost un succes appeared first on ZiarMM.

Comments