FARA SEMNALIZARI RUTIERE – Amenzi pentru constructorii de pe Drumul Nordului

FARA SEMNALIZARI RUTIERE – Amenzi pentru constructorii de pe Drumul Nordului

FARA SEMNALIZARI RUTIERE – Amenzi pentru constructorii de pe Drumul Nordului

Atunci cand se fac lucrari de reabilitare si de modernizare a unor drumuri, fie ele nationale, judetene sau locale, constructorii trebuie sa respecte o serie de reguli in ceea ce priveste semnalizarea rutiera. Lucru care nu se intampla intotdeauna. Problemele de pe Drumul Nordului au ajuns si la urechile politistilor rutieri maramureseni, pana acum fiind aplicate trei amenzi pentru nesemnalizare sau semnalizare necorespunzatoare a lucrarilor de pe acest drum care scoate peri albi soferilor.

,,De la inceputul anului si pana in prezent au fost efectuate mai multe controale privitoare la starea de viabilitate a drumurilor si a semnalizarii rutiere pe sectoarele de drumuri din zona de competenta, urmarindu-se existenta si corectitudinea amplasarii semnalizarii rutiere verticale, vizibilitatea asupra indicatoarelor sau modul de amplasare al indicatoarelor rutiere si a respectarii conditiilor impuse in acordurile comune. Pe linie de sistematizare, in primele patru luni ale acestui an, au fost aplicate de catre politistii rutieri maramureseni nu mai putin de 8 sanctiuni contraventionale. Trei din acestea au fost aplicate executantilor de lucrari pentru nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a lucrarilor pe Drumul Nordului", a declarat comisar de politie Gheorghe Goth de la Serviciul Rutier Maramures, pentru ziarmm.ro.

Tot in perioada amintita au fost efectuate 16 informari pe linie de sistematizare catre Directia Regionala de Drumuri si Poduri Cluj, Sectia de Drumuri Nationale Baia Mare, Consiliul Judetean sau primarii, ,,toate acestea cu referire la propuneri de sistematizare a circulatiei, efectuarea lucrarilor de reparatii curente. Politistii au emis 52 de avize, din care 30 la amenajarea accesului rutier la obiective amplasate in zona drumului public, 15 avize pentru instituirea de restrictii in zona drumului public in cadrul lucrarilor de reabilitare a drumurilor".

,,Lunar se fac verificari in teren cu ingineri din cadrul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din Romania in vederea identificarii si remedierii deficientelor pe linia sistematizarii circulatiei publice, toate deficientele sunt stabilite prin procese verbale de control, acestea fiind remediate in cel mai scurt timp posibil", a mai mentionat Gheorghe Goth. Maramuresenii sunt indemnati sa nu ezite a contacta Serviciul Rutier Maramures atunci cand constata probleme legate de sistematizarea rutiera pe drumurile nationale sau judetene.

Dragos HOJDA

The post FARA SEMNALIZARI RUTIERE – Amenzi pentru constructorii de pe Drumul Nordului appeared first on ZiarMM.

Comments