Cel mai de succes thriller coreean din istorie se lanseaza in Romania. ,,Slujnica" lui Park promite...

Park Chan-wook, faimosul regizor al filmelor controversate OldBoy, Lady Vengeance, Thirst şi Stoker ( cu Nicole Kidman), a revenit pe marile ecrane cu un thriller erotic ce întrece cu uşurinţă orice producţie de acest tip. Fără nuanţe de gri, Slujnica ( The Handmaiden) este o peliculă plină de suspans despre o poveste de dragoste combinată ingenios cu erotism, fantome, horror şi S&M.

Sookee este angajată în serviciul moştenitoarei Hideko, care trăieşte o viaţă retrasă pe o proprietate luxoasă, cu unchiul ei extrem de dominator. Sookee păstrează însă un secret: este o hoaţă de buzunare recrutată de un şarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moştenitoare şi totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relaţie plină de erotism.

Conform Hollywood Reporter, Slujnica (The Handmaiden) este cel mai vândut film coreean din istorie. Acesta a fost distribuit în 175 de ţări şi a întrecut recordul producţiei „Expresul Zăpezii / Snowpiercer“, avându-i în distribuţie pe Tilda Swinton şi Chris Evans.

Slujnica a fost nominalizat la Palme d`Or, iar pentru scenografie a primit ”Vulcan Award” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2016. La Festivalul Internaţional de Film Independent "Anonimul", regizorul a primit trofeul "Anonimul" pentru contribuţia la "frumuseţea cinematografiei universale" şi a fost prezent alături de actriţa Kim Hae-sook şi de producătorul filmului, Wonjo Jeong.

Pe 18 noiembrie, spectatorii sunt aşteptaţi să experimenteze un voluptuos viciu cinematografic!

Înfiinţată în 2007, Asociaţia Culturală Macondo deţine o experienţă considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic.

Ca distribuitor de filme, Asociaţia a adus în România filme independente de succes pe plan internaţional precum Winter Sleep (de Nuri Bilge Ceylan), Heli (de Amat Escalante), Hannah Arendt (de Margarethe von Trotta), Incendii (regia Denis Villeneuve) şi altele.

Comments