CIFRELE ZILEI – Furt gaze naturale in Maramures. Ce au constatat cei de la Delgaz Grid

CIFRELE ZILEI – Furt gaze naturale in Maramures. Ce au constatat cei de la Delgaz Grid

CIFRELE ZILEI – Furt gaze naturale in Maramures. Ce au constatat cei de la Delgaz Grid

Aproape s-a dublat numarul celor care au fost prinsi cu consum fraudulos de gaze naturale sau electricitate in cursul anului trecut. Asta ridica niste semne de intrebare cu privire la motivul pentru care unii aleg sa fure gaz sau curent electric. Ce stim sigur este ca Inspectia energetica, structura specializata din cadrul companiei Delgaz Grid, a identificat anul trecut nu mai putin de 1.509 de cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe fata de anul 2022.

,,Instalatiile clandestine, interventiile neautorizate asupra bransamentelor si contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmari dintre cele mai grave, ignorate in primul rand de cei care considera ca in acest mod pot beneficia de energie gratuita. Valoarea estimata a prejudiciului se ridica la peste 11,7 milioane de lei. Important de precizat este ca improvizatiile in scop de frauda pot afecta atat siguranta consumatorilor si a bunurilor acestora, cat si calitatea serviciului de distributie", arata cei de la Delgaz Grid.

Din totalul cazurilor de consum fraudulos, 906 cazuri sunt la gaze naturale, iar 603 la energie electrica. Pentru identificarea persoanelor vinovate si recuperarea prejudiciului, au fost intocmite si transmise plangeri penale catre institutiile abilitate.

,,Instalatiile clandestine, interventiile neautorizate asupra bransamentelor si contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmari dintre cele mai grave, ignorate in primul rand de cei care considera ca in acest mod pot beneficia de energie gratuita.

Orice astfel de instalatie improvizata constituie o sursa de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicatie etc. Pentru un castig nesemnificativ in raport cu consecintele posibile, oamenii isi risca bunurile, locuinta, afacerea, sanatatea sau chiar viata. Pot avea de suferit atat cei care ,,se bucura" de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar si persoanele, locuintele, agentii economici din vecinatate si nu in ultimul rand, mediul.

Performantele retelelor de distributie sunt afectate de improvizatiile si instalatiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizata. La fel si protectiile si automatizarile ce sunt proiectate si reglate tinand cont de un consum cunoscut, declarat. In cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut si atunci nici retelele nu functioneaza la parametri normali, avand de suferit si consumatorii onesti care isi platesc cu regularitate facturile.

Consumul fraudulos inseamna si pierderi financiare pentru compania noastra, dar si cresterea unor cheltuieli pentru consumatori. Interventiile ilegale afecteaza consumatorii onesti prin intreruperi ale serviciului de distributie si/sau parametri neconformi ai energiei si gazelor naturale furnizate.

Cantitatea de energie sustrasa in cele 1.509 cazuri descoperite anul trecut se ridica la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei. Spre comparatie, aceasta cantitate de energie reprezinta consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici dintr-un oras cu circa 35.000 de locuitori (la un consum mediu de 150 kWh/luna pe locuinta) sau de gaze naturale al locuitorilor dintr-o comuna cu circa 5.000 de locuitori (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an pe gospodarie).

Consumul fraudulos reprezinta furt si se pedepseste conform prevederilor Codului Penal", precizeaza Delgaz Grid.

Dragos HOJDA

The post CIFRELE ZILEI – Furt gaze naturale in Maramures. Ce au constatat cei de la Delgaz Grid appeared first on ZiarMM.

Comments