Consilier BNR, despre criptomonede: ,,E un joc paralel, nu intra in lumea reala. Nu e niciun fel de...


Economistul Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, a vorbit, intr-o emisiune televizata, despre mirajul imbogatirii in urma investitiilor in criptomonede, precizand ca intr-un astfel de sistem, pentru ca unii sa se imbogateasca, altii trebuie sa piarda.


,,De pe unele site-uri de pe internet vei afla ca in zece ani de acum inainte o sa ajunga la un milion de dolari un bitcoin. E foarte bine! Deci toata lumea se va imbogati. Si nimeni nu-si pune intrebarea: dom'le, dar de unde vine bogatia asta? Bogatia asta vine numai de la cei care pierd, pentru ca nu e niciun fel de profit, nimic, zero!", a afirmat Eugen Radulescu sambata, la Digi 24.


Economistul a mai precizat ca acesta este ,,un joc paralel, nu intra in lumea reala, nu ajungi sa investesti", subliniind ca opinia exprimata este una personala, nu a BNR.


El a explicat ca afacerile cu criptomonede nu construiesc, nu produc nimic si,& ca atare, nu pot avea profit.&


Radulescu sustine ca afacerile cu criptomonede sunt ,,influentate de o exceptional de bine pusa la punct propaganda".&


,,Am discutat cu oameni care sunt favorabili si care spun: bitcoin se face un numar limitat, vor in total 21 de milioane, cam asa, si atunci nu fac inflatie. Pai de ce ar face inflatie, din moment ce nu sunt in economie? Ele nu exista!", a mai spus Radulescu.


Acesta crede ca sistemul a fost favorizat extraordinar de tare de dezvoltarea fulgeratoare din ultimele decenii a internetului.


Radulescu sustine ca piata criptomonedelor este doar ,,un firicel de nisip" in piata valutara internationala.


,,M-am uitat la cat sunt tranzactiile pe piata de bitcoin. Undeva intre 20 si 40 de miliarde de dolari zilnic, astea sunt tranzactiile. Sa stiti ca pe piata valutara din Romania, numai in Romania, sunt tranzactii in medie de 3 miliarde de euro zilnic. Nu e cine stie ce piata! Daca ne uitam la piata monetara a lumii, bitcoin este un firicel de nisip", argumenteaza Eugen Radulescu.


FOTO: Shutterstock


Comments