Cu totii tineri si tot mai longevivi. Cateva ganduri despre problema politica a imbatranirii populatiei

Cu totii tineri si tot mai longevivi. Cateva ganduri despre problema politica a imbatranirii populat...

Tempus irreparabile fugit spuneau latinii, numai ca aceasta observatie despre conditia umana a fost, desigur, facuta pretutindeni si oricand. Suntem aruncati in aceasta lume, facuta dintr-un spatiu-timp curgator, care ne conduce spre moarte in mod ineluctabil si imprevizibil. Daca putem avea buletine meteo - pe durate, de altfel, scurte - nu putem sonda viitorul, cu scadenta lui fatala, orice varsta am avea. Un proverb romanesc - ,,nu aduce anul ce aduce ceasul" - pare sa tinteasca tocmai caracterul total neprevazut al existentei individuale.

Daca totusi continuam sa traim, intrucat sinuciderea filozofica predicata de unii stoici si practicata de multe victime ale depresiei cronice ramane o alegere rara, total opusa instinctului de supravietuire plantat in noi: din acest fond genetic ne intretinem speranta ca orice boala ar putea fi invinsa, ca riscurile mortale care ne pandesc fragila alcatuire trupeasca se pot gestiona (cu un pic de curaj si de noroc) sau ca, vorba lui Seneca, ,,nu exista sfarsit". Fie ca ne reintegram in ciclul natural al vietii, care implica moartea si renasterea elementelor, fie ca intuim o ,,viata de apoi", intr-o dimensiune spirituala scutita de eroziunea timpului, ramanem credinciosi ideii ca miracolul sinelui constient e mai presus de perspectiva neantului.

Batranetea devine trasatura societatilor foarte dezvoltate, unde speranta de viata creste

Tema celor patru varste umane insoteste istoria artei, reflectiile morale si alegoriile religioase de pe orice meridian si din toate secolele cunoscute prin studiul istoriei. Patru varste, ca patru anotimpuri, se conjuga neincetat intr-o dialectica policroma, intre verdele crud al copilariei si uscaciunea hibernala a senectutii. Iar pentru noi si ceilalti, in cazul ca nu avem parte de toate, lucreaza consolarea ca Dumnezeu ii iubeste pe cei morti in floarea varstei si ca, in definitiv, adevarata viata fericita nu are loc pe pamant, ci intr-un nevazut teritoriu etern.&

Dincolo de asemenea ganduri, batranetea devine trasatura societatilor foarte dezvoltate, unde speranta de viata creste gratie unor sisteme medicale performante si a unei alimentatii abundente, in vreme ce egoismul materialist si hedonist al consumului tot mai rafinat slabeste ,,familia traditionala" si scade constant natalitatea. Traim departe de orice intelepciune naturala, in societati autofabricate, in care pana si inteligenta devine ,,artificiala". Nu mai murim acasa, inconjurati de copii si nepoti, ci in sectii de terapie intensiva, cuplati la branule si sonde, sub o platosa de monitoare.

Sociologia modernitatii si antropologia vietii (tot mai) urbane au aratat, inca de acum aproape un secol, ca in lumea occidentala (post) moderna, moartea e pe cat posibil ocultata: a disparut doliul, decesul e vazut mai curand ca malpraxis medical, iar publicitatea Big Pharma ne induce iluzia unei batraneti vitale, in care micile neplaceri corporale trec pe nesimtite.&

Ne-am instalat intr-un paradox: tocmai pentru ca batranetea pare sa nu mai reprezinte o stare obiectiva, ci una ,,de spirit", avem o medie sociala de varsta tot mai avansata, in plin cult al tineretii care a cucerit totul, inclusiv printr-un soi de rasism intergenerational. Varstnicii simuleaza elanurile juvenile, iar tinerii - enervati de inevitabila crestere a varstei de pensionare - sunt tot mai putin empatici fata de propriii parinti si bunici.

Si la noi, ca in tot restul UE si NATO, batranetea devine o problema politica de prim plan

Noile generatii au un acces mai complicat la proprietatea imobiliara, se bucura de mai putina stabilitate profesionala si - din cauza revenirii razboiului in Europa - se gandesc cu groaza la scenariul in care s-ar vedea mobilizati pe vreun front cald. De aici se naste ,,gherontofobia" unora dintre ei, chiar si intr-o tara ca Romania, unde traditiile ,,batranesti" (de esenta rurala) n-au fost total eradicate. Si asta pentru ca un tanar socializat in capitalismul tarziu (job corporatist, viata cotidiana preponderent digitala, Starbucks & Netflix) nu se compara cu tinerii romani din anii stalinismului dejist sau ceausist (care mureau de foame intr-un sistem ideologic penitenciar), ci cu cei din America postbelica, unde orice cuplu activ din clasa de mijloc isi lua casa si masina in primii zece ani de cariera.

Cu alte cuvine, si la noi, ca in tot restul UE si NATO, batranetea devine o problema politica de prim plan, atat pentru ca elita conducatoare e rascoapta si slab ventilata, cat si pentru ca egoismul specific tranzitiei postcomuniste ne face sa dispretuim ,,populatia" varstnica (sa nu uitam chiar atat de usor azilele groazei din Voluntari, care nu constituie o exceptie sinistra, ci doar un varf al aisbergului). Problema va fi fiind una general-occidentala, insa ea primeste la noi expresii est-europene ceva mai primitive si brutale, pe care va trebui sa le tratam nu prin lozinci si mita electorala, ci printr-o dezbatere civica umanista si transparenta.

Foto: Dumitru Angelescu