Cum erau urmariti turistii de Securitatea comunista in statiunile de pe Litoral. Nemultumirile roman...


Romanii nu scapau de monitorizarea oamenilor Securitatii comuniste nici cand se aflau in vacanta. Pe litoralul Marii Negre exista in sezonul de vara o veritabila ,,armata" de ofiteri si agenti care urmarea comportamentul turistilor si raportau totul catre ,,organele" superioare.&


Securitatea verifica tot, inclusiv scrisorile trimise de oamenii aflati in hoteluri catre rudele sau prietenii de acasa. Astfel, se aflau multe dintre nemultumirile in legatura cu serviciile oferite in vacanta.&


Principalele probleme semnalate erau supraaglomerarea spatiilor de cazare, mizeria din camere si mancarea proasta. In iunie 1977, autoritatile au trebuit sa faca fata unui aflux urias de turisti, mult mai mare in raport cu locurile de cazare disponibile, generat de o eroare de calcul a reprezentantilor Ministerului Turismului si a Oficiului National de Turism (ONT).


Statiunea Mangalia, 1973

Informarea agentului ,,Dobrogeanu"


Astfel, intr-un raport din 4 iulie 1977, semnat de colonelul Victor Burlacu, desecretizat de CNSAS, se preciza ca sursa ,,Dobrogeanu" informa despre ,,nerespectarea planificarii" intrarilor turistilor in statiunea Mangalia, ,,ceea ce a avut consecinte serioase asupra angajarii si retribuirii personalului sezonier". Ministerul Turismului a reactionat si a decis ,,reactivarea" biletelor vandute in luna mai si trimiterea turistilor pe litoral in numar mai mare decat capacitatea de cazare.


,,S-au solicitat locuri in Neptun, dar conducerea statiunii nu a fost de acord, creandu-se supraaglomerarea hotelurilor din statiunea Mangalia. Turistii asteapta ore in sir pentru a primi cazare, situatie ce a creat nemultumiri in randul acestora. Au fost cazati cate 3-4 in camera, desi biletele prevad cate doi in camera", afirma informatorul ,,Dobrogeanu".


Informarea sursei ,,Dobrogeanu" despre situatia critica de pe Litoral, din 1977. Sursa: CNSAS

Situatia s-a extins la nivelul tuturor statiunilor de pe litoral si a generat un veritabil haos, descris in scrisorile trimise catre rude de catre turisti. Unii, cu dare de mana, si-au rezolvat partial problema cazarii prin mituirea directorilor de hoteluri.


,,In Mamaia la cazare am dat peste un scandal, cum nici nu am visat. Am vazut 400 - 500 de oameni cu copii in brate, cu geamantane, in soare, care stateau pentru camere de 16-20 de ore, flamanzi si obositi. 8-10 barbati s-au dus la director, dar nu l-au gasit. Au facut atata scandal la directie si sindicat, ca la ora 18.00 au inceput sa dea locuri. Am primit locuri la Patria, la subsol, dar cu bani am rezolvat si am primit la etajul 8, cu dus si vedere spre mare", relata o turista din Timisoara.&


O alta romanca nemultumita sustinea ca turistii au spart geamuri, iar scandalul trebuia televizat pentru ca toata tara sa vada ,,ce fac excrocii astia". ,,Cand ajungem la hotelul respectiv ne-au spus ca ei nu mai au locuri. Am stat pe hol pana la ora 11 seara, apoi ne-au cazat alaturi la un alt hotel, intr-un oficiu", a scris turista in scrisoarea interceptata de securitate.


Nemultumirile turistilor romani transmise prin scrisori erau interceptate si raportate. Sursa: CNSAS

,,O bucatica de carne <> si patru bucatele de cartofi fierti"


,,Sute de oameni sunt pacaliti, au facut din noi niste animale", spunea un barbat afectat de ce i s-a intamplat. O romanca din Radauti, care avea bilet pentru Eforie Sud, a ajuns intr-o casuta de piatra la Costinesti.


,,Cand am intrat in camera repartizata, umeda si plina de igrasie, am izbucnit in plans. Am luat cheia, am pus 100 de lei si am dus-o directorului, spunand ca refuz sa stau in camera aceea. Vazand banii, ne-a dat o alta camera la etaj. Este la fel ca aceea, dar este uscata si departe de WC. Masa este sub orice critica, ospatarii neindemanatici si vulgari, iar sefii sunt mereu apostrofati de romanii infometati si prost serviti", sustinea romanca.&



Nemultumirile turistilor romani transmise prin scrisori erau interceptate si raportate. Sursa: CNSAS

Aceasta descria si mancarea pe care o primeau: ,,Masa era formata dintr-o bucatica de carne <> si patru bucatele de cartofi fierti in apa simpla. Nu ai voie sa ceri salata sau apa potabila pentru ca nu intra in pretul derizoriu al biletului. N-avem nici locuri la masa, trebuie sa asteptam pana termina strainii si daca venim mai tarziu, s-au terminat portiile". Camelia din Radauti sustinea ca la fiecare pas se simte umilita si are un sentiment de rusine ca este ,,romanca intrusa".


,,Se clatina Mafia turismului"


Intr-un alt raport, intocmit de acelasi securist sef Victor Burlacu, sunt prezentate si cateva nemultumiri exprimate de angajati ai hotelurilor. Era anul 1976, cand, conditiile meteo nu au fost foarte favorabile turismului pe litoral.


,,Deoarece a fost vara foarte capricioasa, turistii ne-au cam ocolit, in special cei straini, asa ca n-am realizat planul si trebuie sa facem tot posibilul ca sa reusim ceva. Seful nostru cel mare ne spune ca din cauza noastra nu exista turisti. Am stat de vorba cu mai multi oameni din alte sectoare economice si mi-au spus ca si la ei e la fel", sustinea barbatul din orasul Gheorghe Gheorghiu Dej, in prezent Stei.&


Un angajat al ONT, la Hotelul Balada din Saturn, sustinea si el ca nu a fost realizat planul financiar al lunilor de vara.


,,Urmeaza sa suportam noi consecintele. Sefului de filiala i s-a retinut din salariu 1.500 de lei. Suntem curiosi cat ne retine noua. Seful filialei propune sa nu primim salariile astfel mutilate si sa nu ne mai prezentam la lucru. Un telefon din Bucuresti ne anunta ca un coleg de serviciu, de disperare ca nu a mai primit salariul de doua luni, s-a spanzurat. Se clatina Mafia turismului si fiecare incearca sa scape cum poate", afirma angajatul ONT.


In perioada sezonului estival existau pe Litoral sute de informatori ai Securitatii. Multi erau, la randul lor, turisti, din diferite clase sociale, altii erau ghizi, in timp ce alte persoane erau ,,introduse" cu misiuni specifice in hoteluri. Dupa 1989, o parte dintre acestia au fost deconspirati, iar CNSAS a solicitat instantelor de judecata sa fie declarati colaboratori ai Securitatii.


Astfel, in cazul informatorului ,,Danut", fost ghid al ONT, s-a constatat ca furniza informatii cu privire la colegi si la turistii straini veniti pe litoral, referitoare la ,,activitati indreptate impotriva regimului comunist si care vizau ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului".


Informatorul ,,Teodor" a fost racolat in anul 1980 pentru depistarea gruparilor extremist-teroriste din Germania, Italia, Spania, Turcia. Era ghid al ACR (Automobil Clubul Roman) pe litoral si furniza in special informatii despre grupurile de turisti straini cu care intra in contact. Ulterior, si-a extins ,,activitatea" si la studentii straini care veneau la studii in Romania.








Comments