Curtea de Apel Bucuresti a amanat pentru 10 august judecarea cererii de redeschidere a dosarului 10...


Curtea de Apel Bucuresti a amanat azi, 6 august, pentru data de 10 august 2020, pronuntarea asupra cererii DIICOT de redeschidere a urmaririi penale in dosarul care vizeaza violentele de la protestul din Piata Victoriei din Bucuresti de pe 10 august 2018, potrivit Agerpres.


Procurorul-sef DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat marti solutia de clasare dispusa de procurorul de caz impotriva sefilor Jadarmeriei, dar decizia lui Hosu trebuie confirmata de instanta.


"Infirmarea in parte a ordonantei din data de 26.06.2020 emisa in dosarul numarul 2122/D/P/2019 cu privire la dispozitiile de clasare a cauzei sub aspectul savarsirii de catre suspectii maior Cazan Laurentiu Valentin, comisar-sef de politie Chirica Mihai Dan, colonel Cucos Gheorghe Sebastian si colonel Sindile Ionut-Catalin a infractiunilor de abuz in serviciu (...), participatie improprie la purtare abuziva (...), participatie improprie la fals intelectual (...), participatie improprie la uz de fals (...), complicitate la abuz in serviciu (...) si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva", potrivit DIICOT.


Daca instanta va fi acord cu redeschiderea anchetei, dosarul se va intoarce la Parchetul Militar, de unde DIICOT preluase cazul in 2019.


Daca magistratul de la Curtea de Apel Bucuresti va aproba ordonanta DIICOT, se va redeschide urmarirea penala fata de colonelul Gheorghe Sebastian Cucos, fost prim adjunct al Jandarmeriei Romane; maiorul Laurentiu Cazan, fost director general al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti; colonelul Catalin Sindile, fost sef al Jandarmeriei Romane; comisarul-sef de politie Mihai Dan Chirica, fost secretar de stat pentru relatia cu prefectii din MAI, potrivit Agerpres.


Acestia vor fi cercetati pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, participatie improprie la purtare abuziva, participatie improprie la fals intelectual, participatie improprie la uz de fals, complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva.


Avocatii sefilor Jandarmeriei au facut cereri de amanare a sedintei de azi, potrivit surselor G4Media.ro.


Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, ca redeschiderea anchetei in dosarul "10 august" este un lucru bun si este convins ca aceia responsabili vor fi trasi la raspundere.


Comments