Desi sunt prevazute in Constitutie, 70% din primarii nu acorda ajutoare pentru elevi. "Dispret gener...


Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel national in anul scolar 2019-2020, realizat de Societatea Academica din Romania in parteneriat cu institutia Avocatului Poporului, dezvaluie o situatie dezastruoasa la nivelul intregii tarii. Desi este o prevedere stipulata in Constitutie, 70% dintre primarii Romaniei nu acorda burse de studiu elevilor aflati in dificultate.


Constantin-Alexandru Manda, autorul raportului, coordonator advocacy SAR, explica intr-un interviu pentru Libertatea ca autoritatile pot fi considerate responsabile de tragedia celor peste 100.000 de copii care abandoneaza in fiecare an scoala.


Libertatea: Ati lansat recent Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel national in anul scolar 2019-2020. Care este miza, scopul raportului?Constantin-Alexandru Manda: In aceste momente, cand situatia socio-economica din Romania devine din ce in ce mai dificila, pe fondul pandemiei de COVID-19, bursele pentru elevi devin un instrument care face diferenta intre a abandona sau nu scoala.


Constantin-Alexandru Manda a lansat recent Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel national in anul scolar 2019-2020 | Foto: Agerpres

Cand citesti Constitutia Romaniei, inca de la inceput dai peste un principiu care suna extrem de frumos: "Romania este stat social si are ca fundament solidaritatea cetatenilor sai". Bursele scolare sunt un drept fundamental al elevilor, consacrat de Constitutie la art. 32, si care vine sa dea esenta principiului statului social.


In 2015, eram reprezentant al elevilor la Constanta si am pornit demersurile pentru a obtine burse scolare in judet: la acel moment, acordau burse doar 3 unitati administrative-teritoriale din cele 70 pe care le are Constanta. Si am vazut, la firul ierbii, reticenta cu care primarii priveau aceasta obligatie a lor. Am trecut prin tot procesul: discutii, refuzuri, proteste, reclamatii administrative, procese, iar mai apoi, victorii.


Eram constient ca in toata tara situatia este grava, dar, in lipsa unor cifre, nu aveam o dimensiune clara. De aici, initiativa unei analize nationale asupra respectarii dreptului fundamental la burse scolare. Acest raport nu este el insusi un proiect, o activitate. Prin acest raport spunem start initiativei noaste de a duce bursele pentru elevi pana in ultimul catun din Romania.

Constantin-Alexandru Manda:
"Banii pentru burse trebuie sa vina din bugetul local"

- In sarcina cui intra acordarea de burse pentru elevi?- Pentru orice comuna, oras, municipiu unde exista scoli, consiliul local este obligat ca, anual, sa aprobe prin hotarare numarul si cuantumul burselor. Dar numarul burselor nu este stabilit dupa bunul plac al autoritatii locale, ci cu respectarea unor criterii stabilite prin ordin de ministru, vechi din 2011.


Asadar, elevii din mai multe categorii defavorizare (navetisti, orfani, bolnavi sau stare materila precara) primesc burse de ajutor social, cei cu venit redus - bursa de studiu, cei cu medie peste 8,50 - bursa de merit, iar olimpicii nationali primesc bursa de performanta.


Banii pentru burse trebuie sa vina din bugetul local, iar primarul sau ceilalti alesi nu pot invoca ca nu au bani ca sa acorde burse. Nu iti poti invoca propria culpa, fiind o obligatie legala, trebuie sa prinda bani in buget. Conform legii, la acest fond de burse trebuie sa contribuie si statul prin sume defalcate din TVA.


"70% dintre primari nu acorda absolut niciun tip de bursa"

- Ca sa fie mai clar, sa ne explicati cat de importante sunt aceste burse, care sunt functia si rolul burselor scolare?- Intr-o tara in care 2 din 5 copii sunt in risc de saracie sau excluziune sociala, iar 32% dintre cetatenii intre 0 si 17 ani traiesc de pe o zi pe alta, sub limita saraciei, bursele pentru elevi, mai ales cele de ajutor social, isi arata extrem de mult utilitatea practica.


Bursele pentru elevi au doua functii: unu, pastrarea sau aducerea in scoala a copiiilor din medii defavorizate (bursa de studiu si bursa de ajutor social); doi, stimularea rezultatelor bune la invatatura (bursa de merit si bursa de performanta).


Bursele scolare sunt expresia pe care parintii Constitutiei au consacrat-o la art. 32 pentru a da expresie mainii de ajutor pe care statul social o intinde Romaniei de maine in asa fel incat niciun copil sa nu se piarda pe drum si sa isi atinga potentialul maxim.


- Raportul arata ca aceste burse se acorda intr-o foarte mica masura. De ce? Care sunt cauzele?- 70% (2.139!) dintre primari nu acorda absolut niciun tip de bursa scolara pentru elevi, niciunul! Cand datele arata asa, stii ca esti in fata unei probleme generalizate. Aici nu mai este vorba de partide, zone geografice (Sud vs Ardeal; Vest vs Est) sau situatie economica, vorbim de dezinteres generalizat si de nepasare. Peste tot se incalca legea, absolut peste tot: si in judetele sarace, si in cele bogate. In total, 95% dintre comune, orase sau municipii incalca legea, deoarece in 25% dintre ele se acorda partial burse, legea fiind tot incalcata.


Doar 180 de localitati din 3.182 acorda burse asa cum scrie la lege. In restul de 3.002, dreptul elevilor la burse scolare este incalcat flagrant.


- Care sunt consecintele neacordarii acestor burse, care este un drept al copiilor? Oare asta nu este o incalcare a acestor drepturi?- Neacorarea burselor scolare contribuie direct la abandonul scolar. Doar in anul 2018 au parasit scoala 139.000 de copii (de la clasa I pana la a XII-a si profesionala).


Este enorm, aproximativ 6% dintre copii, care la inceputul anului erau inscrisi in sistemul de invatamant, iar pana la finalul anului au abandonat. Pentru multi cauza era saracia, nu isi permiteau sa mai ajunga la scoala sau erau nevoiti sa munceasca ca sa se intretina. O bursa sociala la cuantumuri decente (nu 5 lei cum dau anumite primarii) ar fi facut diferenta pentru acesti copii.


Primarii care nu ofera burse, Minsiterul Educatiei si Guvernul sunt autori morali ai tragediei celor 139.000 de copii.


Monica Anisie, ministrul educatiei si cercetarii | Foto: Agerpres

"Degeaba se acorda burse, daca sumele sunt in bataie de joc"

- Ati depus un efort imens pentru a obtine raspunsuri de la atat de multe primarii: care ar fi concluziile acestui raport si care ar fi recomandarile voastre? Cine si cum ar putea repara aceasta incalcare flagranta a drepturilor copiilor?- Suntem martorii unui dispret generalizat fata de dreptul fundamental la burse scolare; o incalcare flagranta a legii de catre 3002 primari din Romania, indiferent de venitul localitatii, judet sau partid.


Impreuna cu Avocatul Poporului, am cerut celor 3.002 de consilii locale care incalca legea ca de indata sa adopte o hotarare privind numarul si cuantumul burselor, iar inspectoratelor scolare si prefectilor sa isi indeplineasca atributiile si sa monitorizeze daca legea se respecta sau nu.


Degeaba se acorda burse, daca sumele sunt in bataie de joc.& Am cerut Guvernului sa respecte legea si sa stabileasca niste cuantumuri minime pe tara (primarii pot acorda mai mult, dar nu mai putin)& si sa asigure finantarea pentru aceste sume. Astfel, se ajunge la un non-sens: in locurile sarace, unde este cea mai mare nevoie, sunt cele mai mici burse.&


Solicitam ca bursele minime sa fie in valoare de:&


135 de lei/luna (10% din salariul minim net pe economie) - bursa de merit;270 de lei/luna (20% din salariul minim net pe economie) - bursa de performanta;340 de lei/luna (25% din salariul minim net pe economie) - bursa de studiu;400 de lei/luna (30% din salariul minim net pe economie) - bursa de ajutor social.

Comments