Doliu in literatura est europeana. A murit scriitorul albanez Ismail Kadare

Doliu in literatura est europeana. A murit scriitorul albanez Ismail Kadare

Doliu in literatura est europeana. A murit scriitorul albanez Ismail Kadare

Etnograf si romancier sarcastic, care a alternat intre grotesc si epic, Ismail Kadare a explorat miturile si istoria tarii sale pentru a diseca mecanismele unui rau universal, totalitarismul.

Albania a trait zeci de ani sub dictatura lui Enver Hoxha, una dintre cele mai inchise din lume.

"Iadul comunist, ca orice alt iad, este sufocant", a declarat scriitorul pentru AFP, intr-unul dintre ultimele sale interviuri, in octombrie. Dar in literatura, acesta se transforma intr-o forta vitala, o forta care te ajuta sa supravietuiesti, sa depasesti orice dictatura.

Literatura "mi-a dat tot ce am astazi, a fost sensul vietii mele, mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranta de a depasi totul", a explicat el, deja slabit, de la domiciliul sau din Tirana.

Cine a fost Ismael Kadare

Ismael Kadare s-a nascut la Gjirokastra, in Albania, in 1936.

A absolvit filologia la Tirana si si-a continuat studiile la Institutul de Literatura Maxim Gorki din Moscova.

A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspiratii juvenile, caruia ii urmeaza in 1957 un al doilea, "Visari".

Trecerea la proza o face in 1963 cu romanul "Generalul armatei moarte" (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internationala.

In anii urmatori publica romane si numeroase volume de povestiri, dobandind o reputatie greu de egalat in lumea literara: "Cetatea" (1970), "Mesagerii ploii" (1970; Humanitas Fiction, 2010), "Cronica in piatra. Vremea nebuniei" (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), "O capitala in noiembrie" (1974), "Amurgul zeilor stepei" (1976; Humanitas Fiction, 2009), "Iarna marii insingurari" (1977), "Aprilie spulberat" (1978), "Podul cu trei arce" (1978; Humanitas Fiction, 2015), "Firida Rusinii" (1978; Humanitas Fiction, 2016), "Palatul Viselor" (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, "Concert la sfarsitul toamnei" (1988).

In 1990, Kadare primeste azil politic in Franta si pana in 2001 locuieste la Paris, perioada in care ii apar romanele: "Piramida" (1991), "Umbra" (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), "Spiritus" (1996; Humanitas Fiction, 2012), "Florile inghetate din martie" (2000).

In 2001 Kadare se intoarce in Albania. Continua sa scrie romane care se bucura de succes: "Fiica lui Agamemnon" (2003), Succesorul (2003), "Accidentul" (2008; Humanitas Fiction, 2011), "Cina blestemata" (2009; Humanitas Fiction, 2013), "Papusa" (2015; Humanitas Fiction, 2018). "Firmanul orb" (Humanitas Fiction, 2017) contine cinci dintre nuvelele sale istorice, iar "Calaretul cu soim" (Humanitas Fiction, 2020) - patru nuvele investigand absurdul totalitar.

Kadare este si autorul unor eseuri si scrieri memorialistice, cum ar fi "Dimineti la Cafe Rostand" (2014; Humanitas Fiction, 2021) si "Infruntare la nivel inalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin-Pasternak" (2018; Humanitas Fiction, 2022).

A fost recompensat cu numeroase premii si distinctii literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) si Jerusalem Prize (2015).

In 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, in grad de Comandor. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste 40 de tari.

Comments