DR. Alexandru Rafila, dupa noul bilant record: "Eu sper sa nu ajungem in situatia introducerii unor...

,,Lucrurile nu s-au stabilizat. Chiar daca am avut un asa-zis platou in ultimele 2-3 saptamani, am ramas cu un numar foarte mare de cazuri noi care, in mod evident, pun la incercare capacitatea sistemului de sanatate de a prelua pacientii. Trebuie sa vedem care va fi trendul in perioada urmatoare.

Eu cred ca va exista o crestere pentru ca se pare ca masurile de sanatate publica luate nu sunt eficiente. Se pare ca de o o zi la alta se acumuleaza mii de cazuri care nu sunt alocate. In cazul acelor persoane anchetele epidemiologice se desfasoara foarte tarziu si acest lucru favorizeaza transmiterea. Degeaba marim capacitatea spitalelor. Sigur, acest lucru trebuie facut. Noi trebuie sa ne asiguram ca stopam transmiterea ca sa existe un efect al masurilor luate de autoritati", a declarat reprezentantul Romaniei la OMS, miercuri, la un post TV.

,,Mi-e greu sa spun unde se va opri cresterea sau cand se va opri. Eu sper sa nu ajungem in situatia introducerii unor masuri mult mai dure dupa alegeri. Eu sper sa nu se intample, dar daca cresterea va continua pana la inceputul lunii decembrie, masurile vor fi mult mai restrictive. Deocamdata aplicam carantina in diverse localitati. Dar incidenta cumulata in ultimele doua saptamani in localitati mari din Romania arata ca transmiterea in comunitate are loc. De exemplu, in Bucuresti, unde avem peste 1.000 de cazuri si azi, nu reusim sa controlam din punct de vedere al transmiterii aceasta epidemie", a mai spus Alexandru Rafila.

Comments