FAPT – Construirea podului de beton de 16 metri la Limpedea, introdusa in licitatie de administratia...

LUCRARE IN LICITATIE. Administratia municipiului Baia Mare a introdus in licitatie contractul de executie a Podului de pe strada Limpedea, peste paraul Jidovaia, la o valoare maxima estimata la 1,5 milioane de lei (exact: 1.532.807,46 lei – sumele din articol includ TVA).

&

Podul, proiectat din grinzi din beton armat, cu o lungime de 16,20 metri si o latime de 6 metri, ar urma sa inlocuiasca vechiul pod din lemn pe care autoritatile locale au interzis accesul pentru ca nu mai prezinta siguranta in exploatare.

&

Procedurile pentru construirea acestui mic pod au demarat in anul 2019, dar autoritatea publica locala, controlata de edilul Catalin Chereches, nu a reusit sa-l si concretizeze. In anul 2021, mai multi consilieri locali (Bogdanel Gavra, Mircea Cirt etc.) au facut demersuri publice pentru remedierea situatiei in care se afla cei peste 50 de cetatenii din zona, care dupa sistarea accesului pe vechiul pod din lemn au o unica varianta de a ajunge acasa cu autoturismele: prin apa (sigur, cand debitul este mare, accesul este prohibit, cele 30 de case de pe malul stang al paraului fiind complet izolate).

&

Noul pod va fi construit in apropierea imobilului cu nr. 80, din bugetul public al orasului, ca o suprastructura cu 9 grinzi din beton armat si prefabricat cu placa de suprabetonare din beton. Ofertele constructorilor sunt asteptate pana in 15 februarie 2023, iar contractul va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-pret, unde pretul are o pondere procentuala de 90% in decizia finala, iar experienta sefului de santier 10%. Lucrarea trebuie finalizata in 4 luni.

&

* Foto: @Gavra Bogdanel Viorel – FB

Catalin VISCHI

Articolul FAPT – Construirea podului de beton de 16 metri la Limpedea, introdusa in licitatie de administratia Baii Mari la o valoare de 1,5 milioane de lei apare prima data in 2mnews.

Comments