,,Io Capitano", de Matteo Garrone: despre om, umanitate si umanism. Un film sensibil, despre odiseea emigratiei in lumea contemporana a inegalitatilor extreme

,,Io Capitano", de Matteo Garrone: despre om, umanitate si umanism. Un film sensibil, despre odiseea...

In Europa, problema emigratiei, nu atat cea din interior, ci mai ales cea intercontinentala, e mereu la ordinea zilei. Partidele populist-nationalist-conservatoare se intrec in a o demoniza. Bunaoara, cei care vin in Europa ar fi responsabili de multe dintre relele societale din ultimele decade: fura joburile localnicilor, au probleme de integrare, generand tot felul de necazuri in tarile unde ajung si lista poate continua la nesfarsit. Sunt multe stereotipuri si locuri comune despre emigrantii de oriunde. Distinctiile economice dintre (i) spatii (tari, regiuni geografice) si (ii) categoriile sociale contureaza dinamica mobilitatii populatiei din lumea moderna.&

S-a spus ca Europa nu poate alina suferintele tuturor dezmostenitilor sortii si ai istoriei. E drept, nu poate un continent, fie el si unul cu un bilant natural negativ, sa rezolve toate problemele, in special cele economice, care se dezvolta in capitalismul contemporan. Chestiunea nu poate fi pusa in acesti termeni, nu e cazul sa extindem o discutie ce nu poate fi lamurita aici. Dar totusi, noi, individual, ca fiinte umane cu ratiune si simtire, cum ne raportam la celalalt, la omul de langa noi sau la cel de departe? Ce facem noi cand vedem fluxul migratiei in Marea Mediterana, totdeauna dinspre Africa spre Europa, niciodata invers? Suntem poate emotionati cand vedem la stiri vreo barca esuata in largul marii, sau poate ca nu, ne ducem in continuare vietile cotidiene, mai simple sau mai incorsetate de griji, si cam asta e tot ceea ce se petrece.

Dar totusi, in lumea de langa noi se intampla si lucrurile ce trebuie retinute, ce trebuie apreciate. Iar regizorul italian Matteo Garrone, in extrem de profundul si umanul film ,,Io Capitano", ne devoaleaza anumite parti ascunse, nevazute, ale lumilor si spatiilor alternative. ,,Io Capitano", ,,o drama emotionanta a imigratiei" (Elsa Keslassy si Nick Vivarelli in ,,Variety"), a fost facut cu actori nonprofesionisti si a fost filmat timp de 13 saptamani in Senegal, Italia si Maroc. Este un film apasator, cu un scenariu ce a necesitat o documentare minutioasa. Nu poti ramane acelasi om dupa un asemenea film.

Pelicula (ne) spune povestea calatoriei pline de riscuri si neprevazut a lui Seydou si Moussa, doi adolescenti senegalezi, veri primari, care pleaca din Dakar spre Europa. E un drum ce pare fara sfarsit, o odisee a lumii de azi. Sa traversezi desertul Sahara, sa faci fata ororilor din centrele de detentie din Libia, mai apoi sa te confrunti cu primejdia si nemarginirea marii, toate acestea nu sunt rodul imaginatiei sau continutul unei povesti cu happy-end. Nu, fac parte din cruda realitate a lumii de azi, iar filmul este bazat pe mai multe istorii de viata a migrantilor culese in Italia de scenaristi si regizor.

Sinopsis&

https://www.youtube.com/watch?v=Z6fLvLN2EqM&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title

Seydou si Moussa strang bani pentru a pleca in Europa. Sunt absolut siguri ca acolo vor avea succes. Fantezia lor este sa devina pop-staruri in Europa - oamenii o sa le ceara autografe atunci cand ei vor fi pe culmile gloriei. Mama lui Seydou nici nu vrea sa auda de asa ceva, se opune totalmente planului celor doi, dar pustii sunt dispusi sa riste. Se decid sa plece, iar primul punct din lunga expeditie il reprezinta un drum cu un autobuz prafuit spre Agadez (Niger). Sunt peste 3.500 de kilometri intre Dakar si Agadez, cu o mica oprire in Mali pentru cumpararea pasapoartelor false, apoi la granita cu Niger, acolo unde sfanta mita deschide porti.& &

Intr-o lume a emigratiei, plina de banditi, traficanti, oameni de o brutalitate inspaimantatoare, cei doi pusti se simt pierduti. Urmeaza o traversare istovitoare a Saharei. Printre hamade, reguri (desert cu pietre colturoase), erguri (desert cu dune de nisip), in masini ce gonesc si nu se opresc deloc - cine cade e bun cazut, nu se opreste nimeni sa te culeaga de pe jos (,,tineti-va bine", le repeta obsesiv cei care conduc masinile) sau cu calauze ce merg in ritm alert prin desertul cu dune, tinerii nostri, si cu ei intreaga lume ce serpuieste pe carari, simt ce inseamna durerea.

Aici, in zona Saharei cu erguri, avem parte de primul moment oniric. O femeie se prabuseste istovita, calauza merge prea repede, mult prea repede pentru fortele ei oricum epuizate. Seydou e intr-o dilema morala. Ce sa faca? Sa mearga mai departe? Sa ajute femeia extenuata, cazuta la pamant? Moussa intelege capcana: ramai in spate, pierzi sirul, pierzi calauza, mori... Isi preseaza varul, ,,esti nebun, ce faci, nu e nimic de facut?". Seydou abandoneaza femeia, nu e nimic de facut, dar pe drum are un moment de reverie. Viseaza cum se intoarce, iar femeia, zambind, il intampina cu bucurie: copile bun, te-ai intors, vrei sa ma ajuti? Atunci aceasta se ridica si pluteste, leviteaza prin aer spre tarmurile sperantei, tinuta de Seydou de mana, care zambeste multumit. E o scena puternica, emotionanta, una care subliniaza apasat drama oamenilor nefericiti.&

Se ajunge la Sabha, in Libia, iar aici evenimentele se precipita. Toti cei cu care se intersecteaza le vor banii, toti ii vad ca niste vaci bune de muls. Sunt batuti, arestati (Moussa e separat de Seydou si trimis la inchisoare), torturati, totul pentru bani, intr-o lumea a egoismului extrem. Aici, la Sabha, batut si torturat, Seydou are al doilea moment oniric. Mama ii apare in vis, iar copilul adolescent cauta protectia de la cea care i-a dat nastere. ,,Mama" ca un cuvant-minune, ca o forta magica ce doar ea ne poate proteja de toate relele lumii. Dar mama nu e cu Seydou, e doar un vis!

Se ajunge la Tripoli, cu alte peripetii si aici, iar cei doi adolescenti se regasesc. Moussa este impuscat in picior, cu o rana enervanta si dureroasa ce trebuie urgent operata. Intr-un mic port de coasta, tot in Libia, Seydou invata sa conduca o mica ambarcatiune - a fi capitan e pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a traversa Mediterana spre Sicilia - banii le erau insuficienti pentru plata ce-ti asigura un loc pe barca. ,,Marea e foarte linistita", le spune traficantul, iar pentru a ajunge in Italia ,,nu trebuie decat sa urmaresti nordul". E foarte simplu sa conduci o barca, e asa de simplu...&

In Mediterana exista o scena tarkovskiana, cand drumul marin li se intersecteaza cu platformele petroliere sinistre, infricosatoare, sumbre si inspaimantatoare. E spaima necunoscutului, sentimentul fricii, al deziluziei si exasperarii pentru niste oameni oricum speriati si tulburati. Magnifica scena imaginata de echipa filmului!

In final, atunci cand tarmurile Italiei se intrevad, Seydou urla de bucurie. Am reusit, v-am dus pe toti la tarm. Sunt erou. ,,Eu sunt capitanul! Eu sunt capitanul! Am reusit! Am reusit! I-am salvat pe toti! Nimeni nu a murit, nimeni! Eu sunt capitanul! Eu sunt capitanul!", urla Seydou, iar strigatul lui e tipatul a milioane si milioane de oameni.

Dar destinatia nu inseamna si finalul. Paza de coasta, cu zgomotul infernal al elicopterelor, ii ia in primire. A ajunge in port nu reprezinta finalul. Acolo vor veni alte probleme: acuzatii peste acuzatii, trafic de persoane, arest poate, internate pentru emigranti, constientizarea a ceea ce inseamna sclav si prizonier, eventual, in cazuri fericite, mizeria unor locuri de munca prost platite...&

Cum spune John MacDonald, ,,<> este unul dintre acele filme puternice si necesare pe care trebuie sa le urmarim daca vrem sa ne imaginam vreodata o lume in afara propriilor noastre vieti minuscule". ,,Io Capitano" este despre lumea de langa noi. Una pe care noi, prinsi in vartejul treburilor noastre, nu o percepem sau o ignoram cu desavarsire. Iata de ce ar trebui sa vedem acest film de un umanism si o sensibilitate extreme.&