Liban - lucruri mai putin stiute despre patria fenicienilor

Liban - lucruri mai putin stiute despre patria fenicienilor

Liban - lucruri mai putin stiute despre patria fenicienilor


Liban este una dintre cele mai frumoase tari din Orientul Mijlociu, cu o istorie bogata de peste sapte milenii, o mostenire culturala de invidiat, care se poate mandri si cu peisaje spectaculoase care atrag vizitatori din toate colturile lumii.


Acest stat asiatic de pe coasta estica a Marii Mediterane, al treilea cel mai mic din regiune, este recunoscut pentru diversitatea sa etnica si religioasa, dar si pentru mixul fascinant de traditie si modernitate. Tocmai aceasta dualitate face ca Libanul sa fi devenit o destinatie de vacanta foarte populara in randul turistilor din toata lumea, inclusiv pentru cei din Romania.


In acelasi timp, Libanul este o tara care a fost macinata zeci de ani de un razboi civil amar, dar si de numeroase revolte violente, iar din aceasta cauza multe regiuni sunt si in momentul de fata interzise calatorilor, cum ar fi taberele de refugiati palestinieni, granitele siriene si toata zona Hermel. In cazul in care, totusi, te simti atras de aceasta parte a lumii si ti-ai propus sa calatoresti in Liban intr-un viitor apropiat, iti oferim in cele ce urmeaza cele mai interesante si mai utile informatii despre aceasta tara.


Despre Liban


Liban, denumita oficial Republica Libaneza, este o tara situata in Asia de Sud-Vest (Orientul Mijlociu), pe tarmul estic al Marii Mediterane, si se invecineaza cu Siria, in partea de nord, iar Muntii Liban, care se intind pe o lungime de 160 de kilometri paralel cu litoralul Mediteranei (la vest), formeaza granita de est cu Siria. De asemenea, Libanul are granita terestra si cu Israel, la sud, dar si granite maritime cu Cipru, de care o despart doar 264 de kilometri.


Libanul, mai ales regiunea de coasta, a fost locul unora dintre cele mai vechi asezari umane din lume, cele mai cunoscute fiind porturile feniciene Tyr (actualul Sur), Sidon (Sayda) si Byblos (Jubayl), aflam de pe enciclopedia online Britannica. Toate acestea au fost centre importante de comert si cultura in mileniul al III-lea i.Hr., abia in 1920 luand nastere statul libian contemporan. In urma cu mai bine de un secol, Franta, care a guvernat Libanul ca mandat al Ligii Natiunilor, a infiintat statul Marele Liban. Sase ani mai tarziu, Libanul avea sa devina republica pentru ca in 1943 sa-si proclame independenta.


Liban, tara de 23 de ori mai mica decat Romania


Asa cum aminteam anterior, Libanul este unul dintre cele mai mici state de pe continentul asiatic, avand o suprafata de doar 10.452 km2. Din acest punct de vedere este a 167-a natiune din lume. Pentru a-ti face o idee despre cat de mica este aceasta tara trebuie sa stii ca Libanul este de aproape 23 de ori mai mica decat Romania.


Capitala Libanului si cel mai mare oras al tarii este Beirut

Capitala Libanului si cel mai mare oras al tarii este Beirut, unde traiesc in prezent aproximativ 2,42 milioane de oameni, adica aproape jumatate din populatia totala. De altfel, Libanul numara in momentul de fata peste 5,35 milioane de locuitori, iar un milion si jumatate dintre acestia sunt refugiati din Siria si din Palestina. Libanul are cam tot atatia locuitori cat Norvegia si Palestina.


Araba este limba oficiala in Liban, in timp ce comunitati mai mici sunt vorbitoare de armeana sau de kurda. De asemenea, aici se mai vorbesc franceza si engleza, in timp ce limba siriaca este folosita doar in unele dintre bisericile maronitilor, crestinii romano-catolici care formeaza cea mai mare comunitate catolica din Orientul Mijlociu.


Liban, mozaic religios si etnic


Se poate spune ca cea mai distinctiva trasatura a structurii sociale din Liban este diversitatea religioasa. Incepand cu secolul al VII-lea, Libanul a servit drept refugiu pentru grupurile de crestini si musulmani persecutati. Din cauza ca religia si guvernul tarii sunt profund interconectate, proportiile relative ale comunitatilor religioase din aceasta tara reprezinta o chestiune extrem de sensibila.


Libanul este o societate eterogena, un adevarat mozaic religios si etnic, in care se pot distinge o serie de elemente feniciene, arabe, grecesti si armenesti. Este important de stiut faptul ca in Liban nu a mai existat un recensamant oficial inca din anul 1932, ceea ce face ca datele care descriu structura etnica si confesionala a Libanului, unica in lume de altfeol, sa nu fie cunoscute cu exactitate. De fapt, inca de la inceput, natura teritoriului pe care Franta l-a separat de Siria si pe care l-a denumit Liban a fost aceea de regiune majoritar crestina, cu o importanta minoritate de religie druz. In comunitatea libaneza mai larga sunt prezente minoritati etnice, intre care crestini maroniti, musulmani siiti si sunniti, druzi, kurzi si altele, iar aceasta diversitate culturala a contribuit la identitatea unica a Libanului.


In general, cele doua mari grupuri religioase sunt musulmanii siiti si musulmanii sunniti, fiecare dintre acestea fiind reprezentate de mai mult de un sfert din populatia tarii. Maronitii, un grup romano-catolic de rit oriental originar din regiune, reprezinta mai mult de o cincime din populatie, mai noteaza Britannica. Totodata, sunt prezente si alte comunitati crestine, inclusiv greco-ortodocsii si greco-catolicii. Druizii constituie un procent mic din populatie, insa joaca un rol important in societatea libaneza. Nu in ultimul rand, trebuie spus ca exista si o minoritate de evrei, care este foarte mica.


Cine a creat Libanul de astazi?


Dupa caderea Imperiului Otoman, Libanul a trecut in jurisdictia Frantei, iar in 1943 si-a obtinut independenta. Trebuie spus ca, desi este o regiune despre care se vorbeste in cele mai vechi carti biblice, inclusiv despre cedrii libanezi si fenicieni (vechii locuitori ai tarii), Libanul modern a fost, practic, creat in 1926 de catre francezi, pe ruinele fostului Imperiu Otoman.


In mod firesc, se naste intrebarea ,,Cum?" Ei bine, prin mandatul international, Franta si Anglia au stabilit protectorate in fostele regiuni otomane, care sunt Libanul, Siria si Irakul de astazi. In perioada scursa pana la Razboiul civil libanez (1975-1990), aceasta tara a avut o perioada de relativa prosperitate, ceea ce i-a atras supranumele de Elvetia Orientului Apropiat. Apoi, pana in 2006, a existat o alta perioada de relativa stabilitate, insa razboiul civil din acel an, care a durat o luna, a stopat acea perioada. De asemenea, tara a fost afectata si de criza financiara din 2007.


,,Cedrii lui Dumnezeu"


Cedrul de Liban (cedrus libani) este unul dintre cei mai maiestuosi copaci din lume

Cedrul de Liban (cedrus libani) este unul dintre cei mai maiestuosi copaci din lume. Acestia cresc doar pe Muntele Liban, reprezinta simbolul si mandria tarii, acesta fiind motivul pentru care apare pe drapelul libane, relateaza Amusing Planet. In Biblie se scrie ca insusi Dumnezeu ar fi plantat cedrul in aceasta parte de lume, in apropiere de Mediterana. ,,Pomii Domnului sunt plini de seva; cedrii Libanului pe care El i-a sadit" (Psalmul 104:16-17) si ,,Cei drepti infloresc ca palmierul si cresc ca cedrul din Liban" (Psalmul 92:12). Acestea sunt doar doua dintre numeroasele referirile care se fac in Biblie.


De asemenea, in mitologia antica mesopotamiana, se credea ca padurile de cedri de pe Muntele Liban reprezinta taramul zeilor si sunt pazite de semizeul Humbaba. In celebra ,,Epopee a lui Ghilgames", veche de 4.000 de ani, adesea considerata cea mai veche opera de literatura, eroul Ghilgames l-a invins in lupta pe Humbaba, a intrat in padurile virgine si a taiat un mare numar de cedri cu care a construit ziduri in jurul orasului Uruk.


Dupa cum atesta povestea ispravilor lui Ghilgames, cedrii Libanului erau cunoscuti din cele mai vechi timpuri. Celebrii copaci au jucat un rol important in crearea numelui Liban si a gloriei acestei tari deoarece lemnul de cedru a fost unul dintre cele mai apreciate materiale de constructie din lumea antica. Spre exemplu, fenicienii foloseau cedrii pentru a-si construi corabiile cu care navigau pe Mediterana. De asemenea, asirienii, babilonienii, grecii, romanii si persii foloseau lemnul de cedru pentru a construi case si temple, cele mai faimoase fiind Templul Ierusalimului si palatele lui David si Solomon. Egiptenii foloseau rasina de cedru in procesul de mumificare, in timp ce evreii foloseau coaja de cedru libanez la circumcizie si in tratarea leprei. Otomanii foloseau lemnul de cedru pe post de combustibil pentru motoarele de cale ferata, acesta arzand mult mai bine decat stejarul deoarece continea ulei.


15 curiozitati despre Liban


Numele Liban provine de la cuvantul de origine semitica ,,lbn" care inseamna ,,alb" cu referire la Muntele Liban acoperit cu zapada.
Libanul este mentionat in Biblie de 65 pana la 75 de ori, adesea cu referire la Muntele Liban si la faimosii sai cedri, noteaza Facts Institute.
Libanul a fost condus de mari imperii antice, cum ar fi cel fenician, akkadian, egiptean, mitanni, hitit, babilonian, persan grec si roman.
Timp de peste 400 de ani (1516-1918), Libanul a facut parte din Imperiul Otoman.
Steagul libanez are trei dungi orizontale rosu-alb-rosu, cu un cedru verde in centru. Din punct de vedere istoric, rosul si albul au fost asociate cu clanurile Kassite si yemenite, care exista de mai bine de 1.000 de ani. Cedrul este mentionat in Biblie ca simbol al puterii si al bogatiei.
Libanul este a treia cea mai mica tara din Orientul Mijlociu, dupa Bahrain si Palestinia.
In ciuda dimensiunilor sale reduse, Libanul gazduieste cinci sit-uri incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO: orasele antice Anjar, Baalbek, Byblos si Tyr, valea Qadisha si asezarile monahale crestine.
Orasul Baalbek, este cunoscut si sub numele de Heliopolis sau ,,Orasul Soarelui", fiind cel mai bine conservat sit antic din Orientul Mijlociu.
Byblos, unul dintre cele mai vechi orase feniciene, a fost locuit inca din perioada neolitica (10.000-4.500 i.Hr.). Cladirile sale dateaza de 8000 de ani.
Se presupune ca orasul fenician Tir este locul unde a fost inventat colorantul violet. Conform legendei, pigmentul violet a fost descoperit si reprodus in Tir, desi utilizarea sa a fost initial rezervata regalitatii si nobilimii.
Libanul este unul dintre cei mai mari consumatori de tigari din lume, cu peste 2.000 de tigari fumate de persoana intr-un an.
In anii 1960, Beirut era cunoscut drept ,,Parisul Estului" datorita imaginii sale ca destinatie de vacanta pentru cei mai instariti oameni ai lumii.
Legenda spune ca Beirutul a fost reconstruit din cenusa de sapte ori, fiind un ,,phoenix urban in mitologie".
In 2020, in Beirut s-a produs una dintre cele mai puternice deflagratii non-nucleare din istorie, echivalenta cu detonarea a minimum 500 si pana la 1.100 de tone de TNT, adica aproximativ 5% din puterea de distrugere a bombei nucleare aruncata de SUA asupra Hiroshimei la 6 august 1945. Au murit atunci cel putin 200 de persoane, iar alte peste 6.000 au fost ranite. Explozia a avariat aproximativ jumatate dintre cladirile din Beirut, ducand la evacuarea a peste 250.000 de oameni.
Din 1975 pana in 1990, Libanul a fost implicat intr-un razboi civil. Pana la sfarsitul conflictului, peste 100.000 de oameni au murit si aproape 1.000.000 au fost stramutati.

Foto: Shutterstock /123rf.com


Comments