LIVETEXT Razboi in Ucraina, ziua 792 | Rusii au lansat 13 rachete si 56 de lovituri aeriene, in ulti...


In ultimele 24 de ore, au avut loc 104 ciocniri de lupta. Rusii au lansat un total de 13 rachete si 56 de lovituri aeriene, au lovit pozitiile trupelor ucrainene si zonele populate de 105 ori, cu rachete antiaeriene, a transmis armata ucraineana. Potrivit expertilor militari, pentru a avea succes pe campul de lupta, trupele Kievului trebuie sa coordoneze atacurile cu rachetele cu raza lunga de actiune ATACMS primite din SUA cu operatiuni terestre.


19:3625-04-2024

Iahtul lui Viktor Medvedciuk va fi vandut la licitatie in beneficiul Ucrainei


Iahtul lui Viktor Medvedciuk, finul presedintelui rus Vladimir Putin, urmeaza sa fie scos la licitatie, iar banii obtinuti din vanzare vor fi transferati poporului ucrainean, relateaza Business Insider.


Ar fi pentru prima data cand un bun pus sub sechestru in baza sanctiunilor internationale este vandut in beneficiul poporului ucrainean, noteaza sursa citata.


Mai multe detalii: Iahtul lui Viktor Medvedciuk, finul lui Putin, va fi vandut la licitatie in beneficiul Ucrainei


19:2925-04-2024

Soldatii rusi au ucis cel putin 100 oameni de cand s-au intors de pe frontul din Ucraina


Soldatii rusi care s-au intors din Ucraina au ucis 107 persoane in perioada scursa de la inceperea invaziei pe scara larga a Moscovei din tara vecina, in februarie 2022, si pana in prezent, scrie joi publicatia independenta rusa de investigatie Vyorstka, citand informatii prezentate in presa si dosare judiciare, potrivit The Moscow Times.


Mai multe detalii: Soldatii rusi au ucis cel putin 107 oameni si au ranit grav alti 100 de cand s-au intors acasa, de pe frontul din Ucraina, scrie presa rusa independenta


17:5725-04-2024

"Europa ar putea muri", avertizeaza Macron


Presedintele francez Emmanuel Macron si-a detaliat ambitiile pentru Europa intr-un discurs de doua ore tinut la Universitatea Sorbona, cu sase saptamani inainte de alegerile europene, relateaza site-ul televiziunii franceze BFMTV.


Liderul de la Elysee si-a inceput discursul pe un ton alarmist, avertizand ca ,,Europa noastra poate muri" in conditiile in care este ,,incercuita" de mari puteri, iar valorile ,,democratiei liberale" sunt ,,tot mai criticate si tot mai contestate".


,,Depinde exclusiv de alegerile noastre, dar aceste alegeri trebuie facute acum", deoarece, ,,in urmatorul deceniu, exista un risc urias de a fi slabiti sau chiar subjugati", a avertizat el.


Mai multe detalii: Emmanuel Macron spune ca ,,Europa ar putea muri". Propunerile sefului statului francez pentru recapatarea ,,autonomiei strategice"


17:0025-04-2024

Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar solda cu o infrangere a Moscovei, avertizeaza seful diplomatiei poloneze


Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar incheia cu o infrangere pentru Moscova, dar NATO trebuie sa-si sporeasca apararea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, intr-un discurs tinut in parlament, potrivit The Associated Press.


Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a purtat un razboi hibrid impotriva Poloniei, inclusiv prin dezinformare, a acuzat Sikorski.


El a spus ca Rusia minte atunci cand afirma in mod fals ca Polonia cauta sa anexeze parti din vestul Ucrainei, din jurul orasului Liov, care au apartinut candva Poloniei. Vorbind in ucraineana, ministrul de externe a spus: "Liov este Ucraina".


Discursul lui Sikorski in parlament a fost dedicat expunerii noii directii a guvernului premierului Donald Tusk, care a preluat mandatul in decembrie.


Sikorski a sustinut ca dezvoltarea si securitatea Poloniei ar trebui sa se bazeze atat pe cooperarea transatlantica, cat si pe integrarea europeana, si a spus ca tara sa este, de asemenea, pregatita sa isi asume responsabilitatea pentru provocarile globale.


Discursul lui Sikorski s-a adresat atat publicului mondial, cat si celui intern din aceasta tara de 38 de milioane de locuitori situata de-a lungul unei falii geopolitice, noteaza News.ro. Polonia, membra a NATO si a Uniunii Europene, se afla pe flancul estic al celor doua si are granite comune cu Rusia si Belarus, pe langa Ucraina. Este un nod cheie pentru armele occidentale care merg in Ucraina.


16:4225-04-2024

Belarus afirma ca a dejucat un atac cu drone, lansat din Lituania, asupra Minskului


Seful Serviciului de Securitate din Belarus a afirmat joi ca tara sa a dejucat o tentativa de atac cu drone lansate din Lituania si care au vizat capitala Minsk si zonele din jur, relateaza agentiile de presa de stat rusesti, potrivit Reuters si The Associated Press.


Mai multe detalii: KGB-ul din Belarus sustine ca a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu drone lansate din Lituania. "Un nonsens", reactioneaza Vilniusul


16:1325-04-2024

Fost veteran al armatei ucrainene, arestat de SBU pentru colaborarationism in scopul facilitarii bombardamentelor ruse in Harkov


Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anuntat arestarea unui veteran al armatei acuzat de colaborare cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) pentru ca a facilitat bombardamente in regiunea de frontiera Harkov, tinta privilegiata a loviturilor Moscovei, scrie joi AFP, potrivit Agerpres.


"SBU a arestat o <> a FSB care corecta coordonatele loviturilor de rachete in regiunea Harkov", a anuntat SBU intr-un comunicat, precizand ca barbatul era un rezervist si fost combatant al fortelor armate ucrainene.


Potrivit aceleiasi surse, individul a fost arestat in timp ce incerca sa ajunga intr-o zona sub control rus in districtul Kupiansk, parte a regiunii Harkov care face obiectul unor lupte acerbe.


SBU precizeaza ca suspectul, care risca opt ani de inchisoare, trimitea contactelor sale ruse geolocalizarea unor "infrastructuri civile ale unuia dintre orasele situate pe front". El ar fi fost incurajat sa lucreze pentru FSB de parintii sai care traiesc in zona ocupata de armata rusa.


De la inceputul primaverii, Rusia si-a intensificat puternic bombardamentele asupra regiunii Harkov si a capitalei sale cu acelasi nume, in nord-estul Ucrainei, distrugand in special infrastructura electrica. In consecinta, electricitatea este rationalizata in regiune.


14:4525-04-2024

Parlamentul European a votat raportul privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina


Parlamentului European a votat, in plenul de joi, cu larga majoritate, raportul deputatului european Siegfried Muresan (PPE/PNL), coordonate din pozitia de negociator-sef al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din anul 2024, relateaza News.ro.


Raportul a fost adoptat cu 465 voturi ,,pentru", 53 ,,impotriva" si 16 abtineri, prevede rectificarea bugetului Uniunii Europene pentru a include masurile survenite ca urmare a revizuirii Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 - 2027, in special instrumentul de sprijin pentru Ucraina.


,,Aceasta suma reprezinta alocarea anuala din componenta de fonduri nerambursabile a facilitatii pentru Ucraina in valoare totala de 50 de miliarde de euro. Rectificarea mai cuprinde, totodata, o alocare de 376 de milioane de euro catre Fondul European de Aparare, ca parte a Platformei STEP care incurajeaza investitiile in industriile strategice ale UE", a declarat Siegfried Muresan.


14:0025-04-2024

Dmitri Peskov: "Rachetele americane trimise in Ucraina nu vor schimba rezultatul razboiului. SUA sunt direct implicate in conflict"


Kremlinul a declarat joi ca livrarile de rachete americane cu raza lunga de actiune (Atacms) catre Ucraina nu vor schimba rezultatul razboiului, ci vor crea mai multe probleme pentru Ucraina, relateaza Reuters.


,,SUA sunt implicate direct in acest conflict. Urmeaza calea cresterii razei de actiune a sistemelor de armament pe care le furnizeaza. Acest lucru nu va schimba in mod fundamental rezultatul operatiunii militare speciale. Ne vom atinge obiectivul. Dar acest lucru va cauza mai multe probleme pentru Ucraina", a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.


In ultimele saptamani, SUA au livrat in secret rachete cu raza lunga de actiune Ucrainei, care le-a folosit pana acum de doua ori, a declarat miercuri un oficial american.


Rachetele au fost folosite pentru prima data pe 17 aprilie impotriva unui aerodrom rusesc din Crimeea, care se afla la aproximativ 165 km (103 mile) de linia frontului ucrainean, a precizat oficialul.


eze atacurile cu rachetele cu raza lunga de actiune ATACMS primite din SUA cu operatiuni terestre.


13:3025-04-2024

Aleksandr Lukasenko: Riscul unor incidente militare de-a lungul granitei cu Ucraina este ridicat


Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a declarat joi ca riscul unor incidente militare de-a lungul granitei tarii sale cu Ucraina este ridicat, relateaza TASS.


"Probabilitatea unor provocari armate din partea unitatilor ucrainene, capabile sa degenereze in incidente la frontiera, este ridicata", a declarat Lukasenko intr-un discurs rostit la congresul partidului sau. Potrivit acestuia, "o grupare semnificativa a armatei ucrainene este concentrata in imediata apropiere a frontierei belaruse, aproximativ 120 de mii de persoane", a precizat Lukasenko.&


Pe de alta parte, Polonia vecina nu ar trebui sa se astepte la actiuni agresive din partea Belarusului, spune Lukasenko. Cu toate acestea, Belarusul a mutat mai multe batalioane pregatite de lupta din regiunea Vitebsk, situata la granita sa cu Rusia, catre granitele vestice ale tarii, a anuntat liderul de la Minsk, scrie The Guardian.


TASS l-a citat, de asemenea, pe Lukasenko, un aliat apropiat al presedintelui Vladimir Putin, spunand ca ar putea avea loc o "apocalipsa", daca Rusia ar folosi arme nucleare ca represalii la actiunile occidentale.


Rusia a depozitat anul trecut arme nucleare in Belarus, fiind pentru prima data de la incheierea Razboiului Rece cand Moscova si-a trimis armele nucleare peste granita.&


Mai multe detalii: "O singura miscare" risca sa provoace "Apocalipsa nucleara", avertizeaza aliatul lui Putin, Aleksandr Lukasenko


13:0525-04-2024

Polonia, pregatita sa ajute Ucraina sa repatrieze barbatii de varsta mobilizarii


Ministrul polonez al apararii, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anuntat, joi, ca tara sa este pregatita sa ajute Ucraina sa repatrieze barbatii de varsta mobilizarii, dupa decizia Kievului de a nu le mai oferi servicii consulare, transmite AFP, citata de Agerpres.


Guvernul ucrainean a publicat miercuri un text potrivit caruia Kievul nu va mai elibera pasapoarte in strainatate barbatilor cu varste cuprinse intre 18 si 60 de ani, o noua regula al carui cadru de aplicabilitate nu este deocamdata foarte clar.


Ucraina incearca sa mobilizeze mai multi soldati, iar ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a calificat drept incorecta situatia barbatilor ucraineni aflati peste hotare in timp ce conationalii lor lupta pe front.


Aceste declaratii au fost primite cu intelegere de Polonia. ,,Nu ma mira deloc ca autoritatile ucrainene fac totul pentru a trimite soldati pe front. Noi sugeram de mult timp sa putem ajuta partea ucraineana sa se asigure ca persoanele supuse serviciului militar obligatoriu merg in Ucraina'', a declarat joi ministrul polonez Kosiniak-Kamysz pentru postul de televiziune Polsat.


Sute de ucraineni furiosi s-au strans miercuri in fata un birou pentru pasapoarte la Varsovia, dupa decizia Kievului de a suspenda o parte a serviciilor consulare.


12:0025-04-2024

Ministrul britanic de finante, in vizita la Kiev


Ministrul de finante al Regatului Unit, Jeremy Hunt, a facut miercuri o vizita la Kiev, unde a cerut aliatilor Ucrainei sa creasca presiunile asupra presedintelui rus Vladimir Putin, transmite DPA.


Vizita oficialului britanic a avut loc dupa ce guvernul de la Londra a anuntat un pachet de asistenta militara in valoare de 500 de milioane de lire (peste 580 de milioane de euro) pentru Ucraina, iar premierul Rishi Sunak s-a angajat sa sustina Kievul pe termen lung, in cadrul eforturilor de crestere a bugetului pentru aparare al Regatului Unit.


Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a declarat lui Hunt, in cursul primirii la Kiev, ca sprijinul britanic este foarte important, chiar vital.


Ministrul a aratat ca ,,razboiul din Ucraina a continuat mai mult timp decat se temeau multi, dar astazi am vazut ca hotararea poporului sau este in continuare absoluta. Acum prietenii acestuia au datoria de a creste presiunile asupra lui Putin si de a ajuta la restabilirea pacii si prosperitatii in Europa; noi suntem hotarati sa ne jucam rolul de lider".


,,Securitatea Ucrainei este securitatea noastra, iar miliardele oferite de britanici ca finantare si echipamente au asigurat pana acum doar inceputul unui angajament pe termen mai lung de a-i sprijini (pe ucraineni - n. red.) in lupta cu Rusia atata timp cat este nevoie", a mai spus Hunt.


,,Doresc sa va multumesc dumneavoastra, echipei dumneavoastra, guvernului, prim-ministrului, parlamentului si poporului Regatului Unit pentru ca sunteti alaturi de noi, de Ucraina, din primele zile ale razboiului fara limite. Contam pe dumneavoastra. Suntem parteneri reali", a replicat Zelenski.


Ministrul britanic a vizitat Piata Sf. Mihail si a depus flori la monumentul pentru soldatii cazuti in razboi. El a intrat si in manastirea cu cupole aurite si a aprins o lumanare pentru pomenirea acestora.


10:0525-04-2024

Explozii la Cerkasi


Mai multe explozii au rasunat regiunea centrala ucraineana Cerkasi, in timpul alertei de raid aerian de joi dimineata, relateaza Ukrinform.


In urma atacului aerian rusesc au fost ranite sase persoane iar mai multe infrastructuri esentiale din regiune au fost avariate, a declarat guvernatorul regional, Ihor Taburet.


,,Dimineata (n.r. - joi), inamicul a atacat regiunea noastra Cerkasi. Aparare antiaeriana a tras asupra unei tinte aeriene de mare viteza. Potrivit informatiilor preliminare, o instalatie de infrastructura critica din districtul Cerkasi a fost avariata. Pana acum, sase persoane au apelat la medici pentru ajutor", a transmisIhor Taburet.


09:3525-04-2024

Rusii au pierdut in ultima zi peste 1.000 de militari in Ucraina, potrivit Kievului


Statul Major al Fortelor Armate ale Ucrainei a transmis, joi, intr-un mesaj pe& Facebook, ca rusii au pierdut in lupte aproximativ 462.980 de militari de la invazia pe scara larga, din 24 februarie.


Numarul militarilor rusi ucisi in luptele din Ucraina este cu 1.040 mai mare fata de ziua precedenta, potrivit bilantului comunicat de armata ucraineana.


De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusa a pierdut 7.255 de tancuri, 13.942 de blindate, 11.836 de sisteme de artilerie, 348 de avioane, 325 de elicoptere si 9.449 de drone.



08:1425-04-2024

Pilotii ucraineni au inceput antrenamentele pentru avioanele F-16 in Franta


Patru ucraineni, care au experienta in pilotarea aeronavelor civile sau pregatirea pe avioane de antrenament L39, au inceput pregatire in Franta pentru a pilota avioanele de vanatoare F-16, relateaza& & BFMTV& .


,,Aviatorii ucraineni vor studia la fel ca pilotii fortelor aeriene franceze, dar in jumatate de timp. Cursurile vor avea loc pe simulatoare, precum si pe Alpha Jets, care au fost dezafectate si inlocuite cu noile Pilatus PC-21. Studentii piloti vor trebui sa zboare 80 de ore inainte de a incepe antrenamentul pe F-16", se arata in mesaj.


Potrivit jurnalistilor francezi, pilotii ucraineni au in medie 20-22 de ani, deoarece ,,pilotii cu experienta au ramas in Ucraina si opereaza avioane in Fortele Aeriene".


Alpha Jet este o aeronava cu doua locuri conceputa pentru formarea pilotilor in& Franta& si Germania.


Dupa aceasta perioada de pregatire, care dureaza aproximativ sase luni, pilotii vor continua pregatirea pe F-16 in Statele Unite sau intr-una dintre tarile europene. Echipele tehnice, inclusiv mecanicii, vor fi instruite in SUA.&


07:3025-04-2024

Rachetele ATACMS vor fi eficiente daca sunt sustinute de operatiuni la sol


Potrivit expertilor Institutului pentru Studiul Razboiului (ISW), rachetele ATACMS furnizate Ucrainei de catre Statele Unite poate slabi logistica rusa si pot ameninta aerodromurile si depozitele Federatiei Ruse.


Cu toate acestea, pentru Ucraina, ele vor avea o semnificatie operationala doar daca aceste lovituri sunt intarite de operatiuni la sol.


,,Situatia de pe campul de lupta va continua sa se deterioreze pana cand fortele ucrainene vor fi capabile sa achizitioneze si sa utilizeze suficiente echipamente militare, iar pe termen scurt, fortele ucrainene vor avea in continuare dificultati sa se apere impotriva fortelor ruse din apropierea Chasovoy Yar si la nord-vest de Avdiyivka", se spune in raport.


Expertii subliniaza ca sosirea rachetelor ATACMS in numar suficient va permite fortelor ucrainene sa slabeasca logistica rusa si sa ameninte aerodromurile rusesti adanc in spate, desi lunile de intarziere ar fi dat timp armatei ruse sa neutralizeze potentialele consecinte operationale pe care le pot produce rachetele cu raza lunga de actiune trimise de SUA.


In plus, rachetele cu raza lunga de actiune ATACMS ar putea reprezenta, de asemenea, o amenintare semnificativa pentru depozitele de munitii rusesti din zonele din spate si ar putea forta comandamentul rus sa aleaga intre consolidarea depozitelor existente si dispersarea in continuare a depozitelor in Ucraina ocupata.


Este posibil ca fortele ruse sa se fi adaptat deja la potentialele noi capacitati de lovitura ucrainene in urma desfasurarii ATACMS in octombrie 2023, desi ramane neclar daca depozitele de munitii ale ocupantilor sunt suficient de fortificate sau dispersate.


07:1025-04-2024

104 ciocniri pe linia frontului, in ultima zi


In ultimele 24 de ore, au avut loc 104 ciocniri de lupta, rusii au lansat un total de 13 rachete si 56 de lovituri aeriene, au lovit pozitiile trupelor ucrainene si zonele populate de 105 ori, cu rachete antiaeriene, a transmis Statul Major al armatei ucrainene.


Cele mai multe confruntari pe front au avut loc in directia Avdiivka, 27 si in zona Bahmut, 25.


20:0824-04-2024

SUA au trimis deja Ucrainei, in secret, rachete cu raza lunga de actiune ATACMS (Reuters)


In ultimele saptamani, Statele Unite au trimis, in secret, rachete cu raza lunga de actiune Ucrainei pentru a fi folosite in lupta acesteia impotriva trupelor ruse invadatoare, iar Kievul le-a folosit saptamana trecuta pentru prima data, a declarat miercuri un oficial american citat de Reuters.


Rachetele au fost incluse intr-un pachet de ajutor militar in valoare de 300 de milioane de dolari pentru Ucraina, aprobat de presedintele american Joe Biden pe data de 12 martie.


Mai multe detalii: SUA au trimis Kievului, in secret, rachete cu raza lunga de actiune ATACMS, la ordinul lui Biden, iar ucrainenii au atacat deja cu ele, dezvaluie Reuters


Comments