OMS, ingrijorata de consumul ,,alarmant" de alcool in randul copiilor de 11-15 ani. ,,O amenintare g...


Filiala europeana a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) atrage atentia asupra consumului ,,alarmant" de alcool si de tigari electronice in randul copiilor cu varste cuprinse intre 11 si 15 ani si recomanda masuri de sanatate publica pentru a limita accesul la bauturile alcoolice, transmite News.ro.


,,Utilizarea pe scara larga a substantelor nocive in randul copiilor din multe tari din regiunea europeana (si nu numai) constituie o amenintare grava la adresa sanatatii publice", a avertizat Hans Kluge, directorul regional al OMS Europa, intr-un comunicat de presa, citat de BFM TV.


Pentru a contracara aceasta tendinta, se solicita taxe mai mari, restrictii privind punctele de vanzare si publicitatea si interzicerea agentilor aromatizanti.


Dupa ani de scadere a consumului de substante psihoactive, ,,anumite date sugereaza ca pandemia COVID a dus la o noua crestere a consumului", indica raportul, care compileaza date de la 280.000 de tineri din Europa, Asia Centrala si Canada.


Masurile de retinere au schimbat, de fapt, obiceiurile celor de 11-15 ani, care au fost mai prezenti online si mai expusi la publicitatea digitala.


,,Adoptarea unor comportamente riscante in adolescenta poate influenta comportamentul la varsta adulta, consumul de substante psihoactive la o varsta frageda fiind legat de un risc mai mare de dependenta", a avertizat Hans Kluge.


,,Consecintele sunt costisitoare pentru ei si pentru societate", a adaugat expertul.


Potrivit raportului, utilizarea tigarilor electronice a crescut la nivel mondial, iar aceasta tendinta este deosebit de accentuata in randul adolescentilor.


Vestea buna este ca fumatul este in scadere: 13% dintre cei cu varste cuprinse intre 11 si 15 ani au fumat deja in 2022, cu doua procente mai putin fata de acum patru ani. Cu toate acestea, multi dintre ei au adoptat tigarile electronice.


Aproximativ 32% dintre adolescentii de 15 ani au fumat deja una, iar 20% in ultimele 30 de zile.


Alcoolul este substanta cel mai frecvent consumata de catre adolescenti. 57% dintre adolescentii de 15 ani au consumat alcool cel putin o data, iar aproape patru din 10 au facut acest lucru in ultimele 30 de zile.


Mai mult, aproximativ unu din 10 adolescenti (9%) a fost foarte beat la un moment dat in viata sa. Aproximativ 5% dintre adolescentii de 13 ani si 20% dintre cei de 15 ani au facut acest lucru.


,,Acest lucru arata o tendinta de escaladare a abuzului de alcool in randul tinerilor. Aceste rezultate subliniaza masura in care alcoolul este disponibil si normalizat si arata nevoia urgenta de masuri politice mai bune pentru a proteja copiii si tinerii de daunele (sale)", a deplans OMS Europa intr-un comunicat de presa.


Comments