Lucian Duta, semnal de alarma: Se doreste privatizarea sistemului de sanatate - o catastrofa pentru...

Lucian Duta a precizat ca privatizarea sistemului de sanatate va fi o "catastrofa" pentru romanii cu venituri medii si mici si ca nu s-a dorit aducerea unor manageri adevarati la casele judetene.

"Subiectul concursului de la CNAS face parte cam din aceeasi categorie ca impuscarea ursului Arthur, este o perdea de fum - vrea sa ascunda privatizarea mascata a serviciilor de sanatate. Ce nu stiu cetatenii este ca, daca va intra in vigoare actul normativ al Guvernului, este posibil ca in 2-3 luni, cand vor dori sa acceseze sevicii medicale, sa scoata bani din buzunar, care nu vor fi deloc putini. Se va taia accesul la sanatate al oamenilor cu venituri mici si medii.Este o intelegere intre PNL, PSD si USR, astfel incat acest deziderat pe care multi privati vor sa il atinga este foarte aproape, in deserviciul cetateanului.

Am citit subiectele propuse pentru examen, este un examen mai mult de birocrati, care nu are nicio legatura cu managementul adevarat de la Casa de Sanatate. Sunt enumerari din acte normative, juridice, pentru care orice director de casa de asigurari are un aparat juridic care sa le rezolve.

Nu s-a dorit aducerea unor manageri adevarati la casele judetene.

Casa de Sanatate de la Bucuresti gestioneaza in jur de 2,5 miliarde de euro. Ea decide, pe baza contractului-cadru, cum se impart banii. Primaria are un buget de 1 miliard si ceva de euro... Un presedinte de casa judeteana este in interactiune mai ales nu cu sistemul public, ci cu sistemul privat. Acolo este problema, pentru ca cei de la casele judetene pot directiona mai multi bani in sistemul privat in dauna celui public.Ce se intampla cu acest concurs este pur politica. Presedintii de case judetene erau pusi de PNL, iar domnii de la USR, neavand curaj sa atace frontal, au mimat acest examen. Presedintele casei judetene le va spune celor care nu au luat examenul ca trebuie sa plece si vor pune in loc pe cineva de la USR. Este o preluare in forta la nivel judetean a USR-ului. Nu cred ca se vor mai da examene dupa ce se vor pune interimarii de la USR. Sistemul de asigurari de sanatate din Romania se bazeaza mai ales pe solidaritate, adica platim toti. Casa Nationala are un cotract cu pacientul roman care ii garanteaza ca are acces la o gama larga de servicii gratuite", a spus Duta.

Citeste si: "Culisele statului paralel | CNAS, culisele unui examen ratat. 20 de case de sanatate judetene nu au directori"

Fostul presedinte al CNAS a explicat ca nu este impotriva sistemului privat, dar ca, in urma modificarilor legislative care ar putea fi aprobate, acesta va avea mana libera sa majoreze cat vrea serviciile oferite.

"Nu sunt impotriva sistemului privat, eu am deschis calea finantarii. Cand am finantat sistemul privat, i-am fortat pe privati sa nu ia o coplata decat modica. O operatie de apendicita, de exemplu, o plateam cu 1.500 de lei la stat, ii dadeam voie privatului sa mai puna pentru conditii mai bune de cazare si ajungea la 2.000-2.200 de lei. De acum, privatii isi vor putea pune coplata cat vor ei pentru ca statul nu va mai interveni in reglementarea coplatii.

Privatizarea sistemului de sanatate va fi o catastrofa pentru cei cu venituri medii si mici. Coplata este un mecanism de descurajare de a nu te buluci la spital. Privatizarea sistemului medical este o lovitura cu efecte devastatoare pentru cei mai defavorizati concetateni", a avertizat Duta.

Noul contract-cadru ar trebui sa intre in vigoare pana la 1 iulie, potrivit Realitatea Plus.

Comments