Mai mult persoane din Bacau, inselate cu 150.000 de lei de trei detinuti aflati in penitenciar

Mai mult persoane din Bacau, inselate cu 150.000 de lei de trei detinuti aflati in penitenciar

Mai mult persoane din Bacau, inselate cu 150.000 de lei de trei detinuti aflati in penitenciar

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Bacău au declarat că şase persoane, între care trei deţinuţi încarceraţi într-un penitenciar din ţară, sunt cercetate pentru înşelăciune, după ce, în luna iunie, au reuşit să înşele prin metoda ”accidentul” patru băcăuani, scrie News.ro.

Ancheta a fost declanşată după ce o tânără de 20 de ani a fost prinsă în flagrant de către poliţişti în timp ce ridica suma de 33.000 de lei de la una din persoanele înşelate. Ulterior, anchetatorii au făcut percheziţii într-un penitenciar din ţară, în urma cărora au găsit mai multe telefoane mobile şi cartele SIM deţinute ilegal şi folosite pentru apelarea persoanelor înşelate.

”În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat de 31 de ani, aflat într-o unitate de detenţie, ar fi sunat persoanele vătămate, pe care, prin atribuirea de calităţi mincinoase, le-ar fi indus în eroare, determinându-le să plătească sume de bani unor persoane care se prezentau la locuinţele acestora sau cu care se întâlneau în municipiul Bacău. Un alt bărbat, de 26 de ani, din acelaşi penitenciar, ar fi identificat persoane tinere, în special fete, pe care le-ar fi indus în eroare, angajându-le de probă, pe post de secretară, la o aşa-zisă firmă de avocatură din Bucureşti. Acestea ar fi executat cu bună-credinţă activităţi de curierat, ridicând presupuse documente (n.r.-plicurile cu bani) de la persoane ale căror date de identificare şi localizare le erau comunicate. Ulterior, aşa-zisa secretara preda plicurile altor persoane, aflate în relaţie cu un alt bărbat, de 24 de ani, aflat de asemenea în penitenciar”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Pe lângă cei trei deţinuţi, sunt cercetaţi de poliţişti pentru înşelăciune şi adolescentele de 15 şi 17 ani, precum şi tânărul de 26 de ani, care primeau banii de la aşa-zisele secretare. 

Articole recomandate

Comments