Metoda prin care efectele autismului ar putea fi reduse

Metoda prin care efectele autismului ar putea fi reduse

Metoda prin care efectele autismului ar putea fi reduse

Cercetătorii au descoperit că schimbarea mediului bacterian din intestinele copiilor diagnosticați cu autism poate îmbunătăți în mod semnificativ caracteristicile bolii.

Studiul realizat de cercetătorii de la Arizona State University arată efectele unei terapii prin transplant de fecale s-au manifestat pe două planuri. Pe de o parte, participanții au avut parte de mai puține probleme intestinale, iar pe de altă parte simptomele lor de autism s-au îmbunătățit treptat pe o perioadă îndelungată (chiar și la doi ani de la transplant).

„În studiul nostru inițial din 2017, am raportat o creștere în diversitatea intestinală, alături de bacterii benefice în urmă terapiei de transfer microbiotic, iar după doi ani, am observat că diversitatea era chiar mai mare, iar prezența microbilor benefici a rămas”, a explicat biotehnologul Dae-Wook Kang.

Poate că pare bizar să încerci să rezolv simptomele autismului pornind din intestine. Însă persoanele care se află pe spectrul autismului suferă și de probleme gastrointestinale, pe lângă cele clasice (cum sunt cele de comunicare și senzoriale). „Mulți copii cu autism au probleme gastrointestinale, iar unele studii, inclusiv al nostru, au descoperit că acei copii au, de asemenea, simptome de autism mai rele”, a explicat inginerul de mediu Rosa Krajmalnik-Brown.

Transplantul de fecale a fost realizat pe un eșantion de 18 copii, cu vârste cuprinse între șapte și 16 ani. Aceștia fuseseră dinainte diagnosticați cu autism și prezentau probleme gastrointestinale de intensități diferite (de la probleme medii la severe). Ei au ajuns astfel să aibă o floră complet nouă în intestine în urma transferului.

Pe parcursul studiului, copiii au experimentat o reducere de până la 80% a problemelor gastrointestinale și au prezentat o îmbunătățire a simptomelor de autism. Doi ani mai târziu, s-a dovedit că încă aveau loc îmbunătățiri, atât pe plan gastrointestinal, cât și al simptomelor autismului. Severitatea simptomelor de autism a fost redusă cu 47%.

Studiul nu demonstrează că microflora din intestine este de vină pentru apariția autismului. Boala aceasta este mult mai complexă și apare din cauza unei game variate de factori, care pot influența în mod negativ dezvoltarea creierului. Dacă oamenii de știință ar putea elimina măcar unul din acei factori, atunci viața multor oameni ar putea fi schimbată în mai bine.

Comments