O femeie din Arabia Saudita a fost condamnata la 34 de ani de inchisoare pentru postarile de pe Twit...


Salma al-Shehab, o studenta saudita de la Universitatea Leeds, care s-a intors acasa in regat pentru o vacanta, a fost condamnata la 34 de ani de inchisoare pentru ca avea un cont de Twitter si pentru ca a urmarit si distribuit postari facute de disidenti si activisti, relateaza The Guardian.


In varsta de 34 de ani si mama a doi copii mici, ea a fost initial condamnata la trei ani de inchisoare pentru ,,infractiunea" de a folosi un site pentru a ,,provoca tulburari publice si destabiliza securitatea civila si nationala".


Dar o curte de apel a pronuntat luni noua pedeapsa de 34 de ani de inchisoare, urmata de o interdictie de calatorie pentru alti 34 de ani. Decizia a venit dupa ce un procuror a cerut instantei sa ia in considerare alte presupuse infractiuni.


Potrivit instantei, ea este acuzata ca ,,i-a ajutat pe cei care urmaresc sa provoace tulburari publice si sa destabilizeze securitatea civila si nationala urmarindu-le conturile de Twitter" si prin redistribuirea postarilor.


Shehab nu este cunoscuta ca un activist saudit de frunte si nici unul vocal, nici in interiorul regatului, nici in Marea Britanie. Profilul ei de Twitter are 2.597 de urmaritori. Shehab a distribuit uneori postari ale disidentilor sauditi care traiesc in exil si cerut eliberarea prizonierilor politici din regat.


Ea parea sa sustina cazul lui Loujain al-Hathloul, o activista feminista saudita proeminenta care a fost intemnitata anterior, despre care se presupune ca a fost torturata pentru ca sprijinea dreptul de a conduce pentru femei si acum traieste sub interdictie de calatorie.


Condamnarea a fost pronuntata la cateva saptamani dupa vizita presedintelui american Joe Biden in Arabia Saudita, despre care activistii pentru drepturile omului au avertizat ca ar putea incuraja regatul sa intensifice represiunea impotriva disidentilor si a altor activisti pro-democratie.


Cazul marcheaza, de asemenea, cel mai recent exemplu al modului in care printul mostenitor Mohammed bin Salman i-a vizat pe utilizatorii de Twitter in campania sa de represiune, desi el controleaza indirect actiuni in platforma de socializare americana prin fondul suveran al Arabiei Saudite, Fondul Public de Investitii (PIF).


Comments