O fotbalista de la PSG a fost arestata dupa un atac asupra unei coechipiere. De ce este suspectata s...


Aminata Diallo, mijlocas al echipei feminine PSG, a fost arestata de politia franceza in cadrul unei anchete privind un atac asupra unei colege de echipa pe 4 noiembrie. Diallo este suspectata ca i-ar fi platit pe atacatori, informeaza BBC, citat de HotNews.ro.


Jucatoarea agresata a fost Kheira Hamraoui, potrivit presei din Franta. Fotbalista ar fi fost scoasa din masina de doi indivizi mascati care au lovit-o in zona picioarelor dupa o petrecere ce a avut loc pe 4 noiembrie.


In varsta de 26 de ani, Diallo a fost arestata miercuri dimineata, fiind suspectata ca ar fi platit atacatorii care i-au agresat coechipiera.


Sportiva agresata a avut nevoie de ingrijiri medicale la spital si nu a putut juca, marti, meciul contra lui Real Madrid din Liga Campionilor, scor 4-0 pentru PSG.


Se exploreaza si pista unei rivalitati interne intre Aminata Diallo si Kheira Hamraoui, potrivit jurnalistilor francezi de la L'Equipe.


Clubul PSG a precizat intr-o declaratie ca lucreaza cu politia ,,pentru a face lumina asupra faptelor". Pe langa faptul ca a condamnat cu fermitate ,,violenta comisa", clubul a mai adaugat ca ,,a luat toate masurile necesare pentru a garanta sanatatea, bunastarea si siguranta jucatoarelor" de cand a avut loc atacul.


Selectionata de sapte ori in nationala Franta, Aminata Diallo s-a alaturat echipei PSG in 2016 si a avut peste 60 de aparitii pentru club. Ea a fost imprumutata la Atletico Madrid in sezonul trecut.


FOTO: Hepta


Comments