OFICIAL Biroul Electoral Central a respins solicitarea de prelungire a procesului de votare dupa ora...

"Biroul Electoral Central aduce la cunostinta publica urmatoarele: in sedinta Biroului Electoral Central din data de 27 septembrie 2020, ora 18,00, s-a stabilit ca prevederile art. 92 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, pentru modificarea Legii administratiei publice locale nr. 215/2001, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt clare, in sensul ca nu permit posibilitatea prelungirii votarii dupa ora 21,00 pentru alegatorii care asteapta in proximitatea localului sectiei de vot, astfel cum s-a solicitat Biroului Electoral Central," se spune in comunicatul semnat de presedintele BEC, judecatorul George Bogdan Florescu.

In cursul dupa-amiezii, Ministerul de Interne a solicitat prelungirea procesului de votare dupa ora 21:00. "Tinand cont de ingreunarea exercitarii votului pentru respectarea masurilor de protectie sanitara, va adresam rugamintea sa analizati si sa dispuneti posibilitatea prelungirii votarii dupa ora 21.00, acolo unde exista persoane care asteapta in proximitatea sectiei de votare" a cerut MAI intr-un document semnat de secretarul de stat Gheorghe Sorescu.

La aceasta ora (16.30) sunt cozi de sute de oameni in Stefanesti, judetul Ilfov. Oamenii stau la coada de ore bune pentru a intra la urne.

Situatia este asemanatoare si la Tunari, judetul Ilfov. Sute de oameni asteapta de ore bune sa isi exprime optiunea de vot. Unii alegatori au venit la sectie inca de la ora 4 dimineata.

Comments