OM SI LEGE (55)

In acest spatiu, puteti citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz ,,Om si lege" aparuta la Editura Eminescu in 1987.

Rodica Rosu atat de indragostita incat uita de propria primejdie. Si ea isi fixase ochii, ascunsi de ochelarii fumurii, intr-un anumit punct, fuma cu indarjire si, intre timp, il urmarea pe doctorul P. Acesta era intr-adevar nemaipomenit: niciun muschi de pe fata nu-i era mai incordat ca altul. O forta rea din ea dorea din tot sufletul sa fie acuzat si doctorul P. de ceva. Atunci ea, impotriva oricaror uzante, s-ar fi ridicat si i-ar fi luat apararea. Ar fi fost gata sa se prabuseasca alaturi de el.

Dar, in aceeasi vreme, isi facea remuscari adanci: cum poate sa-i doreasca tocmai lui o asemenea nenorocire numai pentru a-si arata ea sentimentele? Si tot vocea rea din ea ii spunea ca ar fi fost singura cale: daca soarta ar fi vrut s-o aleaga pe o oarecare Rodica Rosu drept tinta a bilelor distrugatoare, doctorul P. mai mult ca sigur ca ar fi ramas la fel de senin si de distrat. Si, in timp ce un brancardier critica atitudinea profund retrograda si reactionara a unui medic care a ascuns destule lucruri la dosar, doctorul P. se gandea la posibilitatile infinite pe care i le-ar fi oferit un calculator in incercarea sa de a ordona teoretic impulsurile oamenilor. Citise undeva despre masinile de calculat si, desi nu se putea vorbi despre ele cu voce tare, desi nu stia prea multe despre ele, nu vazuse niciodata asa ceva si de aceea si le imagina cu atat mai nemaipomenite, computerele devenisera fiintele miraculoase la care visa el cu ochii deschisi. Introducand atata afectivitate in ele, masinile de calculat devenisera in imaginea sa cu adevarat niste fiinte. Niste fiinte care nu exista niciodata altundeva decat in mintea sa.

-- Vad ca nu mai vine lumina, constata Suciu, strangand mai mult pe bajbaite comorile. Pietraru nu-i raspunse iar el abia mai putea deslusi ceva din mogaldeata prabusita in fata sa. Senzatia neplacuta, care-l cuprinsese din momentul in care survenise pana de curent, se transformase incetul cu incetul intr-o usoara spaima, atmosfera devenind apasatoare, fereastra era opaca. Din strada se auzeau sunete indepartate alimentate de imaginatie, zgomote ca din alta lume. Cred ca ar fi mai bine sa ma duc, mai spuse Suciu si iar nu primi niciun raspuns. Ii trecu prin cap ca poate celalalt o fi murit, se scula in picioare, dar ii fu prea teama sa se apropie de pata de umbra prabusita care parea sa fie Pietraru. Ramase asa, nehotarat, in picioare.

-- Stiti ce am auzit, dar asta sa ramana intre noi: mi-a povestit azi cineva la tribunal ca au facut o perchezitie la doctorul Jager.

-- Am auzit ca batranul e pe moarte, spuse Suciu, care se mai linistise.

-- Jager nu s-a putut obisnui cu gandul ca a supravietuit tuturor cunostintelor sale si le scria scrisori celor care au murit de mai multa sau mai putina vreme.

-- Asta o face demult. Se spune ca toata celebra sa colectie de timbre colectie de timbre s-a dus pe aceste scrisori pe care le franca aiurea.

-- La inceput, aceste misive erau aruncate, dar apoi cineva a inceput sa le adune si sa le cerceteze continutul. Trebuie sa fii atent si la ceea ce le scrii mortilor. Dar el n-a fost deloc prevazator.

-- Cine sa ia in serios asemenea documente?

-- Uite ca au fost luate in serios. Undeva exista dubii ca unii dintre adresanti ar fi cu adevarat morti.

-- Exclus!

-- In calitate de jurist, nu puteti spune asa ceva: orice lucru trebuie verificat.

Suciu avu pentru o clipa impresia ca nu sunt singuri in incapere. Parca Vancu trecu prin intuneric, ca un falfait de aripa neagra.

-- Va multumesc pentru vin si ospitalitate. Eu trebuie sa plec.

-- M-am gandit mult la cele ce le-am discutat cu dumneavoastra si probabil ca o sa mai gandesc la ele: mi se pare foarte interesanta preocuparea de a descifra un mesaj, chiar daca acesta nici n-ar fi fost vreodata intentionat.

-- Asa ceva nu se poate. Sau cel putin nu in legatura cu cele de care m-am interesat eu.

-- Se poate, dar dace e asa, e pacat pentru ca, spuneti-mi, ce puteau sa ascunda pictorii ale caror lucrari le avem aici, altceva decat secreta ale meseriei lor?

-- De data asta dumneavoastra nu vorbiti ca un jurist; nu putem trage concluzii atat de ferme inainte de a avea in fata dovezile care…

-- M-am gandit mult, si, ca un biet om, mi-am dorit sa anticipez mesajul pe care-l cautati.

-- Astea-s speculatii!

-- Dar sunt placute, domnule Suciu. Imi pare sincer rau ca trebuie sa plecati. Tocmai am ajuns la punctul in care ti-e mai usor sa vorbesti cand nu vezi fata interlocutorului.

-- Ma faceti sa cred ca ati stins premeditat lumina in oras.

-- Da, si mie imi vine mai usor sa fac glume in asemenea ocazii. Dar cateodata… Era cat p-aci sa se deschida acum o gaura undeva in cer… Se intampla atat de rar.

-- Nu stiu… eu…

-- E mai bine asa, domnule Suciu. Dupa aceea iti ramane intotdeauna un gust amar. Marturisirile totale au fost intotdeauna in asa fel regizate, de la oracolul "primitiv" si pana la confesoriu, incat nu numai ca nu-ti vedeai interlocutorul, dar puteai fi cat de cat sigur ca nici n-o sa-l intalnesti vreodata intr-o alta postura, intr-una civila, vreau sa spun. De parca aceste marturisiri nici n-au fost vreodata facute in fata altcuiva. Doar tie ti-ai vorbit, asa cum se intampla de altfel, si in realitate.

-- Imi pare rau ca v-am dezamagit, de fapt, eu…

-- Nu m-ati dezamagit. Poate ca v-am dezamagit eu pe dumneavoastra incercand sa… sperand sa aflu o confirmare in cercetarile dumneavoastra.

Mogaldeata se scula si Suciu o vazu crescand enorm, probabil o iluzie datorata ultimelor palpaieli ale lumanarii care se stingea. Umbra aceea crescu si-l inghiti pe Suciu cu totul. O caldura nefireasca il molesi. (Acasa isi spuse ca frica fusese aceea care-i daduse asemenea senzatii. Dar nu era numai teama, ci si un sentiment mult mai complex de dizolvare, o teama care depasise deja punctul culminant si care se transformase in altceva!) O senzatie foarte precisa ca nu se afla numai cu Pietraru in incapere, ci cu cel putin inca… Nu, nu era Vancu, era… era o… o femeie… era…

Si atunci se reaprinse lumina.

Pietraru il privea de jos, din pozitia sa franta, desi se sculase in picioare… Lumina nu rezolva prea multe. Sa te trezesti dintr-un cosmar, desi nu era cosmar dintr-o stare atat de speciala, cu figura lui Pietraru in fata ta, privindu-te in ochi, poate l-a hipnotizat, de parca l-ar fi privit si pe intuneric, o asemenea trezire nu poate reprezenta in niciun caz o usurare…

-- Sa speram ca data viitoare nu vom mai avea pene de curent, spune Pietraru, dandu-i drumul din prinsoarea ochilor sai.

Suciu ar fi vrut sa stabileasca cu Pietraru o intalnire pentru a doua zi ca sa mearga impreuna la fiul acelui Veiskopf, care a lasat dupa el o biblioteca atat de interesanta si tablouri atat de pretioase. Dar renunta. In clipa aceea singurul lucru pe care-l voia era sa plece cat mai repede.

Pe strada, isi dadu seama ca fata aceea, care-l privise in clipa in care revenise curentul electric parca nici nu era fata lui Pietraru. Daca n-ar fi fost corpul acela prabusit, care obligase ochii sa-l priveasca de jos, Suciu ar fi putut jura ca in intuneric se produsese o substituire de persoana. Fata aceea fusese neteda si se zbarcise la loc in cateva fractiuni de secunda, dar parca nu suficient de repede pentru ca sa nu fie observata metamorfoza.

Nu era inca foarte tarziu, acasa anuntase ca va reveni inainte de miezul noptii, asa cum se intorsese in alte dati de la discutiile cu Pietraru. Acum risca sa-si intalneasca familia la cina, sa-l intrebe cum de s-a razgandit, cum de a sosit atat de repede si lui ii era atat de nesuferit sa se justifice, sa explice ca de fapt nici nu s-a razgandit, dar ca asa s-a intamplat.

Deodata auzi un fel de bazait si-l vazu pe Fitacek venind spre el. Incerca sa-l evite, dar nu mai avu cum. Batranul vorbea singur, ca de obicei, si cand ajunse in dreptul lui Suciu, continua cu acesta dialogul pe care-l purtase si pana atunci cu sine, cu aceeasi intensitate a vocii.

--…niste lucruri care intre timp nu s-au schimbat cu nimic. Dar sa lasam asta! S-o lasam balta! Spuneti-mi, domnule Suciu, ce mai faceti?

-- Am fost cu niste treburi…

-- Da, vad dupa geanta… Dragule, iarta-ma ca-ti spun asa, dar te cunosc de cand purtai pantaloni scurti, n-as putea sa-ti fac meseria nicicum. Trebuie sa fie ingrozitor sa stai toata ziua sa scotocesti dupa niste articole de lege. Savantii care stau de dimineata pana noaptea, mai ales noaptea, desigur, in biblioteca, se straduiesc macar pentru niste scopuri general umane. Pe cand dumneata iti termini procesul, acuzatul devine puscarias sau este achitat si o iei de la capat cu altul…

-- Cineva trebuie sa faca si meseria asta…

-- Stii, am vorbit astazi cu infirmierul acela nou angajat la spital si mi-a povestit despre un caz in care un puscarias n-a putut sa stea nicicum locului in celula sa si s-a sinucis. Sa stii ca niciodata nu m-am infricosat asa decat atunci cand am auzit povestea asta. Eu care nu pot sa stau macar o ora intr-o incapere…

-- Dumneavoastra sunteti celebru in privinta aceasta peste mari si tari, dupa cum se spune.

-- Da Fitacek-Bufnita, stiu ca asa mi se spune. Dar noaptea ma sufoc in casa. Trebuie sa colind. Ala despre care mi-a povestit infirmierul avea amoc de spital… sau de salon, dupa cum povestea. Eu am acest amoc de cand ma stiu.

(Fitacek chiar si mirosea ingrozitor a salbaticiune.)

-- Eu trebuie sa ma duc acasa. Sunt asteptat… Daca nu te desprindeai la timp, riscai sa fii tinut in strada de aceasta "pasare de noapte," fara sa te mai lase sa pleci ore in sir. El abia astepta o asemenea ocazie.

-- Da, du-te, du-te! Mai sunt destule articole si paragrafe de studiat si borfasii asteapta si ei la rand, la fel si dusmanii de clasa si sabotorii si criminalii si speculantii si toti ceilalti. Mai ales toti ceilalti. Si fiecare trebuie asezat in articolul lui, cu fata spre puscarie sau spre libertate.

-- Am avut intr-adevar o zi plina azi, mai spuse Suciu, hotarat sa nu se lase prins in capcanele celuilalt si sa plece imediat. La revedere!

-- La revedere! Si somn usor! Te salut tineret studios al inculparii existente si posibile si ipotetice doar! Domnule Suciu, stii de ce mi-e mie cel mult teama in viata mea? Sa nu-mi rup cumva pictorul. De aia si port baston. Sa n-alunec. La varsta mea ce ma asteapta este adenomul de prostata si fisura de bazin. Eu sunt medic, pe mine nu ma pacaleste nimeni!

-- Lasati, ca n-o sa vi se intample nimic, spuse Suciu si se indeparta.

-- Pana la urma tot se intampla ceva, depinde doar cand si cum.

La varsta mea incepe sa te preocupe cataracta, prostata si perspectiva unui picior rupt. In felul acesta iti distrugi nu numai pofta de viata, dar si singurul sistem de aparare. Prin transee le spuneam soldatilor, dar asta in primul razboi mondial, nu medicamente va trebuie, ci vise; alea sunt mult mai puternice si ceea ce…

Suciu nu-l mai putu auzi ce spune. Intorcand capul, il vazu pe Fitacek venind la cativa pasi dupa el si cotind apoi pe prima strada laturalnica. Datorita vantului, ii mai auzi o vreme mormaitul, apoi nu mai deslusi decat singur vantul, asemenea zgomotului de fond al unui post de radio care si-a terminat emisiunea.

The post OM SI LEGE (55) appeared first on Cotidianul RO.