OPtIUNI – Tot mai multi tineri aleg medicina

OPtIUNI – Tot mai multi tineri aleg medicina

OPŢIUNI Aproximativ 3.200 de candidaţi s-au înscris pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti care va avea loc în 25 iulie, începând cu ora 9, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM), cea mai mare concurenţă, de aproape patru candidaţi pe loc, fiind la medicină, anunţă instituţia de învăţământ superior.

OPŢIUNI Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti ce va avea loc luni, 25 iulie, începând cu ora 9, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 3.168 de candidaţi.

Aceştia vor concura pentru ocuparea celor 950 de locuri finanţate de la bugetul de stat.

Astfel, pentru cele 510 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.942 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 583 de candidaţi/130 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 259 de candidaţi/140 de locuri, iar pentru FMAM, 384 de candidaţi/170 de locuri. Pentru concurenţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 470 de locuri cu taxă.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2016-2017, pentru specializarea “medicină” sunt  360 de credite, pentru o durată de şase ani de studiu (510 locuri finanţate de la buget şi 200 de locuri cu taxă). Pentru specializarea “medicină dentară” regăsim un număr similar de credite, respectiv 360, pentru aceeaşi perioadă de studiu (130 locuri finanţate de la buget şi 125 locuri cu taxă), la Facultatea de Farmacie, 300 de credite pentru cinci ani de studiu (140 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă), în timp ce la FMAM , pe segmentul Moaşe şi Asistenţă medicală generală pentru patru ani de studiu, 240 de credite (100 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă), iar pentru alte specializări FMAM care însumează trei ani de studiu şi 180 de credite, au fost repartizate 70 de locuri finanţate de la buget şi 30 de locuri cu taxă.

“Şi anul acesta, în ceea ce priveşte admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti se păstrează interesul crescut înregistrat în anii anteriori, fapt ce demonstrează încă o dată că şcoala de medicină românească rămâne în registrul competiţiei şi al valorilor academice, atât prin dorinţa tinerilor candidaţi de a accede în universul cercetării ştiinţifice medicale, cât şi prin reputaţia pe care, de-a lungul istoriei sale, această Universitate şi-a creat-o şi poziţionându-se pe harta Universităţilor de profil ale lumii”, a declarat academicianul Ioanel Sinescu, rector al UMF “Carol Davila”, citat de News.ro.

Potrivit rectorului, în 2016 sunt  20 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, care au decis să-şi continue performanţa la UMF “Carol Davila”, accederea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei, fără examen de admitere.

sursa info

Comments