Orasul nostru vazut de jos
Amatorii de drumeţii, dacă doresc, pot să-l vadă şi de sus. Dealurile din jurul oraşului îi aşteaptă şi le vor oferi privelişti plăcute. Nici băimărenii comozi sau generaţiile tinere, interesate de istoria oraşului, nu rămân pe dinafară. Despre Baia Mare de altădată, presa locală, periodic, oferă cititorilor informaţii utile, însoţite de imagini presărate cu amintiri nostalgice.
Ca toate oraşele patriei, şi urbea noastră s-a dezvoltat pe verticală şi orizontală, datorită industrializării socialiste, ca urmare a migraţiei forţei de muncă de la sat la oraş. În vremurile democraţiei, evoluţia oraşului a urmat o cale proprie, independentă de voinţa primarilor, a consiliilor locale şi locuitorilor oraşului. Prosperitatea unui oraş este condiţionată de puterea lui economică şi de ponderea populaţiei active, antrenată în activităţi productive. Din cauza izolării geografice, Baia Mare nu este atractivă pentru investiţii de anvergură, cu multe locuri de muncă plasate pe terenul propriu al oraşului redus ca suprafaţă. Majoritatea firmelor situate la SV şi V de oraş plătesc taxe şi impozite primăriilor din comunele limitrofe cu teren concesionat sau vândut de foştii proprietari. Populaţia oraşului este îmbătrânită şi locurile de muncă disponibile nu corespund aspiraţiilor tinerilor. Cu banii proveniţi de la contribuabili, în oraş, mari minuni nu se pot face. După zăpăceala din primii ani ai democraţiei, în prezenţa consiliilor locale de-abia formate, problemele oraşului şi soluţiile lor de rezolvare au prins contur în mandatele lui Anghel şi continuă sub primăritul lui Cherecheş. Cu toate impedimentele, sub „patronajul” celor doi edili, multe obiective şi-au atins ţinta pe care băimărenii de bună-credinţă nu le pot trece cu vederea. Personal, o impresie bună mi-a lăsat regularizarea şi drenarea râului Săsar, singura arteră hidrografică a oraşului. O lucrare necesară şi complexă, căreia băimărenii, dar mai ales cei din zona râului, ar fi bine să-i poarte respect. Locul gunoaielor este în containere, nu în albia râului, care trebuie protejată de poluarea produsă de oameni. Deşi până la venirea peştilor mai este mult timp, prezenţa răţuştelor în apă înseamnă că Săsarul începe să prindă viaţă. În contul realizărilor, pot fi înscrise multe lucruri, însă principala provocare pentru autorităţile locale vine din zona imobilelor din oraş. Blocurile de locuinţe sunt îmbătrânite, balcoanele şi faţadele lor spun că ar avea nevoie de reabilitare. Operaţia este costisitoare, trebuie realizată, dar nu cum s-a făcut până acum. Reabilitarea pe tronsoane (scări) cu vopsele în culori stridente strică imaginea cartierelor. Legat de reabilitarea lor, nu ştiu în ce măsură primăria ar putea impune proiecte unice, norme şi reguli la care să adere toţi proprietarii de apartament. Din gama clădirilor (sau ce a mai rămas din ele) cu mari probleme fac parte şi relicvele industrializării din regimul trecut. Ele continuă să respire şi încă nu au murit. Gurile rele spun că proprietarul fostei fabrici de pâine şi al zidurilor aflate în zonă ar fi un cetăţean irlandez. Nu am înţeles ce interes ar avea un om să fie proprietarul unui peisaj sinistru şi dezolant, care şi în timpul zilei îţi inspiră frică (!) Dacă este vorba de valoarea terenului de sub ruine, nu am nevoie de explicaţii. Inclusiv în Centrul vechi, socotit patrimoniu istoric, sunt clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. În curtea unora au crescut bălării, iar pietroaiele şi grămezile de moloz generează un disconfort vizual. Bănuiesc că imobilele respective au şi stăpâni responsabili şi obligaţi să facă ce trebuie, nu să le lase în paragină. Ca să nu fiu acuzat „de atac la stradă”, numele lor prefer să nu-l rostesc. Clădirile din oraş de categorie grea, intrate deja în „moarte clinică”, sunt cunoscute şi nu îmi face plăcere să le reamintesc. Pe strada 22 Decembrie, se află un şantier plin de utilaje părăsite, care deteriorează imaginea oraşului şi nu face o impresie bună celor care vor să-l viziteze. Sunt convins că actualul primar a făcut demersurile necesare pentru transferul clădirilor respective de la diferite ministere în patrimoniul primăriei. Procedurile sunt greoaie şi nu ştim ce interese au proprietarii să lase de izbelişte imobile impunătoare şi sănătoase, care cândva au fost repere emblematice ale oraşului. Parlamentarii noştri, în loc să fie ocupaţi de TV şi antrenaţi în dispute politice, ar fi bine să ajute primăriile în rezolvarea tuturor problemelor care impun decizii luate de instituţiile statului. Modul cum arată oraşul pe toţi trebuie să ne preocupe şi nu este numai treaba primarului, după cum cred unii concitadini. Că, uneori, la capitolul educaţie civică stăm rău este o altă problemă de discutat.
Prof. Vasile ILUŢ
Comments