Papa Francisc, din nou fara masca in cadrul unei intalniri cu premierul spaniol. Nici Pedro Sanchez...


Papa Francisc, 83 de ani, a fost vazut din nou fara masca de protectie, sambata, in timpul audientei acordate premierului spaniol, Pedro Sanchez, aflat in vizita la Palatul Apostolic, relateaza agentia DPA, citata de Agerpres. Papei Francisc i-a fost extirpata o parte dintr-un plaman in urma unei infectii din tinerete si ar fi expus unui risc ridicat in cazul in care ar contracta virusul.


"Va multumesc ca m-ati gazduit la Vatican", a scris Sanchez dupa intrevedere intr-un mesaj adresat papei Francisc si publicat pe Twitter. Textul este insotit de o fotografie cu seful guvernului spaniol si sotia sa, alaturi de suveranul pontif, iar niciunul dintre cei trei nu poarta masca.


Gracias, @Pontifex_es por recibirme en el Vaticano. Coincidimos en abordar la crisis ocasionada por el #COVID19 desde el multilateralismo y con una mirada social; protegiendo a los mas vulnerables y avanzando, toda la sociedad unida, hacia un mundo mas justo y solidario. pic.twitter.com/BMUGUXx2o8

-- Pedro Sanchez (@sanchezcastejon) October 24, 2020

Mastile de protectie nu au fost purtate nici in timpul unui discurs tinut cu aceasta ocazie de papa Francisc in fata unui public distantat fizic si asezat pe scaune. Premierul si sotia sa purtau masti de protectie la sosirea la Palatul Apostolic de la Vatican, insa nu le mai aveau la iesirea din cladire.


Obiceiul papei Francisc de a nu folosi masca de protectie, in pofida raspandirii epidemiei de coronavirus si la Vatican, inclusiv in randul membrilor Garzii Elvetiene, ii uimeste pe observatori, noteaza DPA.


Numarul membrilor Garzii Elvetiene infectati cu noul coronavirus a ajuns la 13, a informat vineri acest corp militar care asigura securitatea Papei Francisc, dupa ce alti doi membri ai sai au fost testati pozitiv.


La sfarsitul saptamanii trecute, Vaticanul a anuntat ca o persoana care locuieste in aceasi resedinta cu papa a fost testata pozitiv pentru noul coronavirus si plasata in izolare.


Foto: Twitter


Comments